in ,

Corendea(AUR): Zborul București-Beijing face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări pe care le-am intensificat cu China

Corendea(AUR): Zborul București-Beijing face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări pe care le-am intensificat cu China

Zborul direct București-Beijing, inaugurat vineri, face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări cu China care au fost intensificate de cel puțin 2 ani și pe care dorim să le realizăm cu succes în diverse domenii, a declarat deputatul Cosmin Corendea, președintele grupului parlamentar de prietenie cu Republica Populară Chineză.

‘Vineri a avut loc zborul inaugural București-Beijing și a fost o reală bucurie ca acest proiect să se îndeplinească, după ceva ani de muncă la care a contribuit și grupul de prietenie din Parlamentul României, împreună cu Ambasada Chinei și, evident, compania Air China, care a acceptat să lanseze acest proiect, sperăm cu toții, de foarte lungă durată. El face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări pe care le-am intensificat cu China, cel puțin de 2 ani de zile, colaborări pe care le dorim a se realiza cu succes în diverse domenii, cum ar fi agricultura, unde deja am reușit să avem toate autorizațiile și toate toată legislația necesară pentru ca orice companie românească care are produse lactate să poată exporta în China’, a afirmat Corendea.

El și-a exprimat speranța ca, prin inițierea acestui zbor, să fie create și premisele unei cooperări solide cu TAROM, astfel încât Bucureștiul să devină un punct de conexiune între China, România și restul Europei.

‘TAROM poate juca un rol esențial în preluarea pasagerilor care sosesc din Beijing și în asigurarea unor legături rapide către cât mai multe destinații europene și regionale. O asemenea colaborare ar însemna nu doar o valorificare mai bună a acestei rute, ci și o consolidare a poziției companiei românești pe piața internațională (…) o poziționare mai eficientă și un rol mai important pe care Bucureștiul poate să-l aibă ca poartă de intrare în Europa pentru călătorii și mărfurile din China’, a declarat deputatul pentru AGERPRES.

Pe de altă parte, acesta a subliniat că zborul ajută la dezvoltarea turismului, cu ‘un mic amendament’, și anume ca autoritățile din România să înțeleagă că sistemul de vize ar trebui să fie mult mai bine pus la punct, în prezent acesta fiind ‘oarecum întârziat’, afectându-i pe cei care vor să vină să aibă un sejur în România sau agențiile de turism.

‘În același timp, turismul are și reversul zborului Beijing-București, și anume București-Beijing, și îmi doresc ca tot mai mulți români să descopere China nu din relatări, nu din stereotipuri, ci direct, prin contactul cu una dintre cele mai vechi și impresionante civilizații ale lumii și, de ce nu, cu una dintre cele mai dinamice societăți ale prezentului, astfel încât fiecare cetățean chinez sau român care hotărăște să devină un turist în țara pe care dorește să o viziteze să devină, la rându-i, un ambasador al țării, pentru că turistul este primul ambasador al țării, înaintea diplomaților și altor factori politici’, a mai afirmat Corendea.

Totodată, acesta a menționat și sectorul transporturilor, unde se încearcă o oarecare poziționare pe o variantă a Drumului Mătăsii, care să includă cumva și portul Constanța, ceea ce ar ajuta la echilibrarea deficitului comercial uriaș pe care îl are România cu China.

Un alt domeniu de interes ar fi, în opinia sa, cel a energiei, în contextul în care foarte multe companii chineze doresc să investească în proiecte de energie în România, iar tehnologia chineză ne poate ajuta, mai ales în segmentul de stocare.

‘Toate acestea, nu arată decât că România se află într-o relație puțin accelerată cu China și lucrul acesta nu ne poate decât bucura. (…) Stabilitatea sau instabilitatea politică de la București, cât și anumite poziționări politice nu au fost foarte bine percepute și ne-au îndepărtat de acea relație de peste 76 de ani de prietenie pe care o avem cu China și pe care nu înțeleg de ce nu încercăm să o fructificăm cât mai mult din punct de vedere economic, având în vedere potențialul enorm pe care această țară deja l-a demonstrat în lume din acest punct de vedere. (…) Una peste alta, zborul inaugural sperăm să fie de lungă durată. Sperăm ca toate micile opreliști pe care le avem astăzi în operaționalizarea eficientă a zborului ușor-ușor să dispară, iar această rută București-Beijing să devină doar prima din cele multe rute pe care România poate să le aibă și să le valorifice’, a punctat Corendea.

Românii pot călători din 4 septembrie direct către Republica Populară Chineză, odată cu inaugurarea oficială a rutei aeriene dintre Beijing și București, operată de compania Air China, cu o frecvență de trei zboruri săptămânale.

Cursele vor fi operate săptămânal, luni-miercuri-vineri, asigurând o conexiune rapidă și eficientă, care va contribui la optimizarea fluxurilor de transport prin eliminarea escalelor și reducerea timpilor de călătorie.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

A XVII-a ediție a Programului de Tabere ARC, la final; 8.430 de copii și tineri din 21 de țări au redescoperit România

A XVII-a ediție a Programului de Tabere ARC, la final; 8.430 de copii și tineri din 21 de țări au redescoperit România

Vâlcea: Peste 120 de copii cu cerințe educaționale speciale, lăsați fără spațiu pentru desfășurarea cursurilor

Vâlcea: Peste 120 de copii cu cerințe educaționale speciale, lăsați fără spațiu pentru desfășurarea cursurilor