Conducerea forului legislativ chinez a început în această săptămână examinarea în primă lectură a unui proiect de lege privind combaterea corupției transnaționale, act normativ menit să ofere instrumentele juridice pentru a urmări, a repatria și a condamna presupusele oficialități chineze corupte aflate în prezent peste hotare, transmite Reuters.
În 2024, Partidul Comunist chinez a cerut adoptarea unei asemenea legi, considerate de media de stat drept de ”importanță strategică”.
Noua lege ar contribui la ”împiedicarea corupției transfrontaliere și pedepsirea autorilor și la adâncirea cooperării anticorupție internaționale”, a scris marți agenția de presă chineză Xinhua, cu referire la sesiunea Comitetului permanent al Congresului Național al Poporului (forul legislativ chinez).
Textul trebuie să parcurgă trei lecturi în forul legislativ, fiind nevoie de cel puțin câteva luni înainte de a deveni lege.
De la venirea sa la putere în 2012, președintele chinez Xi Jinping a lansat o campanie fără precedent de combatere a corupției. În cadrul acestei campanii, au fost anchetați demnitari guvernamentali, reprezentanți de rang înalt ai armatei și milioane de funcționari publici din vastul aparat birocratic chinez.
Peste 3.000 de foste oficialități din Partidul Comunist și guvernul chineze au fost repatriate din 120 de țări, pentru acuzații de corupție, după ce Beijingul a lansat așa-numita ‘Operation Sk Net’ în anul 2015. În cadrul acesteia au fost recuperate aproximativ 10 miliarde de dolari, conform datelor oficiale ale guvernului chinez.
Dintre cei mai căutați 100 de fugari chinezi implicați în cazuri majore de corupție, majoritatea se presupune că au fugit în SUA și Canada. Anul trecut au fost repatriați 62 dintre ei.
Unele guverne străine și organizații pentru drepturile omului s-au arătat îngrijorate că unele operațiuni de recuperare a fugarilor chinezi în străinătate au implicat supraveghere neautorizată, hărțuiri și constrângeri, ocolindu-se procedurile juridice și de extrădare oficiale.

