„M-am obișnuit cu vișiniul, sunt și bronzat, mă prinde foarte bine”, a spus Gâlcă.
Suporterii s-u enervat și îl acuză pe Gâlcă de rasism. Un răspuns dur a fost postat pe site al suporterilor Rapidului, 1923.ro.
„Costel Gâlcă, noul antrenor al Rapidului, a reușit performanța să calce pe nervii suporterilor chiar înainte să fi jucat un meci oficial. Declarația lui din cantonamentul din Slovenia, în care a spus că «m-am obișnuit cu vișiniul, sunt și bronzat, mă prinde foarte bine», n-a picat bine deloc. Să o spunem clar: în Giulești nu ne jucăm cu astfel de lucruri! Aluziile rasiste la adresa suporterilor Rapidului nu au ce căuta în Giulești. Am fost numiți «țigani» de sute de ori, de rivali și de «oameni de fotbal», cu un dispreț care n-are ce căuta într-un sport care ar trebui să unească.
Dar de la propriul antrenor? Asta e prea mult. Gâlcă a râs. Râsul ăla tăios, de om care știe exact ce face. Declarația nu i-a scăpat printre dinți. A fost livrată cu zâmbet, cu intenție. Și dacă vrei să vii la Rapid doar ca să faci mișto de identitatea noastră, ai greșit clubul.
Știm foarte bine că «bronzat» e un cuvânt pe care rivalii îl folosesc cu aroganță, ca să sugereze că Rapidul ar fi echipa romilor. O prejudecată mizerabilă, o insultă repetată ani la rând. Iar Gâlcă a ales să o folosească, ca să pară amuzant. Sau poate ca să se pună bine cu vreun cerc de băieți «deștepți» din fotbalul românesc? Nici nu mai contează.
Noi, rapidiștii, nu cerem favoruri. Dar cerem respect. Și dacă Gâlcă nu e capabil să înțeleagă de ce declarația lui jignește zeci de mii de suporteri, atunci nu are ce căuta în Giulești. Noi nu suntem «bronzați». Noi suntem vișinii în suflet. Iar cine confundă culoarea pielii cu dragostea pentru un club nu are nici simțul umorului, nici vreo scuză”, a scris 1923.ro.