Covasna: Demonstraţii, parade ecvestre şi un spectacol de teatru, la castelul Mikes din Zăbala

Un eveniment inedit, care va include o paradă de cai, demonstraţii ecvestre, precum şi un spectacol de teatru, va avea loc în data de 13 octombrie, la castelul Mikes din Zăbala, în organizarea Asociaţiei „Oamenii Inspiră”.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în cadrul acestui eveniment, intitulat „Repaus Dominical’, pasiunea pentru echitaţie, sportul ecvestru, performanţa şi arta se împletesc în armonie.

„Datorită preocupărilor comune pentru cai, Iulia Tat şi Pauline von Hardenberg ne vor purta într-o incursiune în lumea cailor, atât ca stil de viaţă, agrement, pasiune, cât şi ca sport de performanţă. Povestea cailor va fi prezentată din două spectre diferite, de către cele două curatoare a evenimentului, Iulia Tat, din postura de sportiv şi antrenor, gata să împărtăşească dragostea pentru cai, ca preocupare, disciplină şi performanţă, iar pe de altă parte, Pauline, care va vorbi despre pasiunea fermecătoare pentru cai din postura de deţinător de cai, fotograf profesionist şi echitaţia ca stil de viaţă”, se arată în comunicatul citat.

Evenimentul începe la ora 14:00 cu parada de cai, defilare şi demonstraţii ale sportivelor antrenate de Iulia Tat, în incinta domeniului din Zăbala, care continuă cu prezentări şi demonstraţii spectaculoase.

Cele două curatoare ale evenimentului le vor vorbi celor prezenţi despre pasiunea lor comună pentru cai.

Sursa citată menţionează că Iulia Tat, care a debutat în sportul ecvestru la vârsta de 9 ani şi s-a îndreptat spre antrenorat la vârsta majoratului, formează nu doar sportivi, ci leagă prietenii, clădeşte relaţia cal-călăreţ şi îi îndrumă, cu toată încrederea, spre a-şi urma visul către performanţă.

„De la pasiune la performanţă, de la hobby la carieră a trecut timpul extraordinar de rapid. Am învăţat să fac ceea ce îmi place, pentru a nu simţi povara muncii. Când sunt întrebată cu ce mă ocup spun că fac copiii fericiţi! Am învăţat că ceea ce sunt se va vedea în ceea ce fac. Azi, mă mândresc cu echipa pe care am format-o, cu perseverenţa, dedicarea, dragostea şi implicarea de care dă dovadă fiecare sportiv al meu. Nu am vrut sa le fiu doar antrenor, ci şi un exemplu de urmat, un mentor, un model. Astfel, viaţa mea s-a conturat frumos în jurul lor, cai şi copii, pe care îi consider parte din mine! Sunt tot ceea ce sunt, când sunt în preajma lor”, a declarat Iulia Tat, citată în comunicatul de presă.

La rândul său, Pauline von Hardenberg, va susţine o prezentare din postura de deţinător de cai dar şi de fotograf profesionist, care a acoperit unele dintre cele mai prestigioase evenimente din lumea ecvestră, inclusiv Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016 şi Jocurile Olimpice de la Paris, din anul 2024.

„Din câte îmi amintesc, caii – şi mai târziu fotografia – au fost un aspect definitoriu al vieţii mele. Călătoria mea în sporturile ecvestre a început cu concurenţa la dresaj, până la nivelul Grand Prix şi sărituri de obstacole până la 1,40 metri. De-a lungul timpului, pasiunea mea pentru cai s-a extins dincolo de călărie, deoarece eu şi soţul meu am devenit crescători de cai, dedicaţi progresului sportului şi bunăstării animalelor noastre. Concomitent, m-am angajat într-o carieră în fotografia sportivă ecvestră, drum pe care l-am urmat cu mare dăruire în ultimii 12 ani. Acest rol mi-a permis să combin dragostea mea profundă pentru cai cu pasiunea mea creativă, surprinzând frumuseţea şi eleganţa sportului”, a declarat Pauline von Hardenberg, citată în acelaşi comunicat.

În cadrul evenimentului „Repaus Dominical”, pe parcursul zilei, cei prezenţi vor putea participa şi la o prezentare de specialitate a cafelei, susţinută de către Simona şi Ionuţ Croitoru, în acordurile muzicii interpretate de tânăra violonistă Melánia Antal.

În cursul serii, de la ora 18:00, actorul Lari Giorgescu va prezenta, în salonul de evenimente a domeniului Mikes, un spectacol de teatru intitulat „Moftul Român”, cu texte de I.L Caragiale.

„Lari Giorgescu a participat la numeroase turnee internaţionale în colaborare cu Institutul Cultural Român. Este prezent în fiecare an în producţii teatrale care sunt invitate la cele mai importante festivaluri din România, dar şi în afara ţării. A avut ocazia să interpreteze roluri principale în coordonarea unor regizori recunoscuţi precum Horaţiu Mălăele, Cătălina Buzoianu, Victor Ioan Frunză, Ion Caramitru, Ducu Darie, Yuri Kordonski, David Doiashvili, fiind premiat în mai multe rânduri la festivalurile de teatru din ţară pentru rolurile sale”, se mai arată în comunicat.

Iniţiatorul conceptului „Oamenii Inspiră” şi organizatorul principal al evenimentului, Damian Pal, a declarat, vineri, pentru AGERPRES că astfel de evenimente au menirea de a aduce oamenii împreună, de a-i conecta cu arta şi cu natura.

„Conexiunea cu arta, cu natura, cu animalele ne face mai liberi, mai curajoşi, mai profunzi. Calul conferă o foarte vastă selecţie de valori omului, prin înţelepciune, curaj, atitudine debordantă şi devine foarte repede prietenul nostru. Arta ne învăluie simţurile, ne bucură, ne sensibilizează şi ne înnobilează. Aceste evenimente au menirea de a aduce oamenii împreună şi tot oamenii sunt cei care, la rândul lor răspândesc o multitudine de valori”, a declarat Damian Pal, pentru AGERPRES.

Accesul la eveniment se face pa baza unui bilet de acces, disponibil pe site-ul https://www.blt.ro/repaus-dominical-show-ecvestru-i-teatru-la-zabola-estate.html.

Copiii sub 14 ani au acces gratuit, pe bază de rezervare. AGERPRES/ (AS, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Sursa foto: Oamenii Inspiră / Facebook

Sursa: www.agerpres.ro

Asteroidul care a ucis dinozaurii nu a fost singur

DGPMB: Peste 11 kilograme de bijuterii fără acte de provenienţă, descoperite la un cetăţean turc