Majoritatea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în municipiul Sfântu Gheorghe vor fi finalizate în termen, investițiile din educație, mobilitate și eficiență energetică aflându-se într-un stadiu avansat de implementare, afirmă primarul Antal Arpad.
Potrivit acestuia, municipiul Sfântu Gheorghe se numără printre administrațiile locale cu cele mai multe proiecte câștigate prin PNRR la nivel național, iar raportat la numărul de locuitori, se va situa între primele localități din țară în ceea ce privește fondurile atrase prin acest program.
‘Noi am avut foarte multe investiții în educație și toate proiectele care sunt pe educație sunt ok, deci le vom finaliza. Pe mobilitate, pot să spun că le-am finalizat, deci am cumpărat autobuze și așa mai departe (…) Municipiul Sfântu Gheorghe a avut la nivel de țară cele mai multe proiecte câștigate în PNRR. Sunt convins că, dacă se va trage linie după și vom calcula la număr de populație, pe cap de locuitor, suma atrasă din PNRR, Sfântu Gheorghe va fi între primele trei, dacă nu pe primul loc. Dar o să vedem când se va trage linia’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Antal Arpad.
Acesta a ținut să puncteze faptul că unele proiecte au fost afectate de modificarea condițiilor de finanțare operate anul trecut la nivel guvernamental, ceea ce a făcut ca anumite investiții aflate în procedură de licitație să rămână fără finanțare, deși ar fi putut fi finalizate în termenul prevăzut.
‘O să fac un pas înapoi și o să vin cu o critică la adresa Guvernului, în sensul în care anul trecut, pe 19 august, acest guvern a făcut ceva ce până acum foarte puține guverne au avut curajul să facă, în sens negativ. Deci, au schimbat regulile în timpul jocului. Ca să explic: noi, autoritățile locale, am depus proiecte, le-am câștigat, am semnat contracte de finanțare (…) Apoi a venit Guvernul anul trecut pe 19 august și a spus: ‘acele proiecte care nu au ordin de execuție date nu mai sunt finanțate din PNRR’ (…) Noi, practic, am avut proiecte anul trecut în august în licitație, care aveau termene de execuție de 4 luni, 6 luni, asta însemnând că puteam să dăm ordinul de execuție în septembrie și ne încadram lejer în termenul de 30 iunie. Așa au rămas fără finanțare, ceea ce este revoltător. I-am spus de foarte multe ori și în ochii ministrului care a luat această decizie, domnul Boloș, și premierului, dar acum o spun și public: este revoltător faptul că Guvernul anul trecut a schimbat regulile jocului pe PNRR și ne-a adus în situația în care proiecte foarte mature au rămas fără finanțare’, a adăugat Antal Arpad.
Potrivit acestuia, pentru o parte dintre proiectele rămase, cum ar fi, spre exemplu, campusul dual, vor fi căutate soluții alternative de finanțare din fonduri europene.
‘Per total, eu nu pot să vorbesc despre PNRR fără să spun faptul că s-a făcut această nedreptate, încă necorectată și vreau să pun accentul pe ‘încă’. Sper că se va corecta după ce se va închide PNRR-ul. Poate, totuși, vine Guvernul și vom găsi ceva finanțări pentru aceste proiecte care, încă o dată, sunt super mature. Și aici vorbim de reabilitări termice, vorbim de alte și alte proiecte’, a mai spus Antal Arpad.
În context, primarul a menționat că unul dintre proiectele care nu va putea fi finalizat în cadrul actualului program este cel de consolidare a blocului ADAS din centrul municipiului, lucrările urmând să fie continuate printr-o altă sursă de finanțare.


