Zece pictori consacrați din România și Republica Moldova, participanți la prima ediție a Stagiului de Rezidență Artistică și Simpozionului Internațional de Pictură Deva-Hunedoara 2026, își vor prezenta lucrările în stațiunea Covasna, în cadrul unei expoziții organizate în debutul manifestărilor dedicate Zilei Mondiale a Turismului.
Vernisajul va avea loc pe 21 septembrie, de la ora 15:00, și este organizat de S.C. ‘Turism’ Covasna S.A., în cadrul proiectului ‘Terapie prin Artă’, derulat în colaborare cu Centrul de Cultură Arcuș și Asociația cultural-artistică ‘Predeluț’.
Potrivit organizatorilor, expoziția reunește lucrări realizate de Teodora Coltofean, Dorin Coltofeanu, Corina Perianu, Mihai Perianu, Dumitru Bezem, Constantin Maxim, Liudmila Cojocari, Oleg Cojocari, Mihai Chișelița și Ștefan Coman, artiști care au participat la stagiul de rezidență artistică și simpozionul internațional organizate la începutul acestei luni de GreenBike Art Association din Deva.
Lucrările prezentate la Covasna au fost expuse anterior la Castelul Nopcsa, în cadrul vernisajului care a marcat încheierea stagiului de rezidență artistică din județul Hunedoara.
Președintele GreenBike Art Association, Chen Jin, a declarat, pentru AGERPRES, că proiectul artistic desfășurat în județul Hunedoara a inclus sesiuni de pictură, vizite culturale, excursii de documentare și întâlniri între artiști, iar lucrările realizate în timpul rezidenței, care vor putea fi văzute în cadrul expoziției de la Covasna, au fost inspirate de peisajele, patrimoniul istoric și specificul cultural al județului Hunedoara.
Chen Jin a menționat că asociația pe care o conduce își propune ca, prin organizarea anuală a unor rezidențe artistice și simpozioane internaționale de pictură, să contribuie la dezvoltarea schimburilor culturale și la promovarea artiștilor participanți în România și în străinătate, în principal în Franța și China.
‘Unul dintre obiectivele importante ale proiectului îl reprezintă constituirea unei colecții internaționale de artă contemporană din lucrările semnate de participanții la rezidențele artistice. Colecția va putea fi valorificată ulterior prin expoziții organizate în România și în străinătate, prin proiecte culturale și educaționale, precum și prin colaborări cu instituții și parteneri culturali’, a precizat Chen Jin.
Expoziția este inclusă în seria de manifestări dedicate Zilei Mondiale a Turismului, ce vor avea loc la S.C ‘Turism’ Covasna în perioada 21-27 septembrie.

