Poliţia cehă anunţă vineri că a găsit craniul Sfintei cehe Zdislava din Lemberk, furat marţi dintr-o biserică, în nordul Cehiei, şi că a arestat un bărbat, relatează AFP.
Suspectul a recunoscut că a furat craniul, care se afla într-un relicvariu de sticlă în Bazilica Sf Laurenţiu şi Sf. Zdislava, în oraşul Jablonne v Podjestedí.
El nu era de acord cu expunerea relicvei într-o capelă a bazilicii şi intenţiona să pună craniul în beton şi să-l arunce într-un râu, a declarat presei şeful poliţiei locale, Petr Rajt.
Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a fost arestat joi la Mlada Boleslav (centru), mulţumită norocului anchetatorilor, a declarat el.
Bărbatul a furat craniul înaintea slujbei, profitând de un moment în care alarma bisericii era dezactivată, pentru a sparge relicvariul din sticlă şi a fugi cu relicva.
După ce a fost arestat, el a refuzat iniţial să spună unde se afla relicva, după care a dezvăluit locul.
“Ştim că voia să arunce relicva în râu azi (vineri), pentru a-şi lua rămas bun în acest fel”, a declarat Rajt.
“Dacă nu l-am fi arestat ieri, craniul probabil că n-ar mai fi fost găsit nicodată”, a subliniat el.
Bărbatul a pus deja craniul în beton.
După furt, poliţia a publicat imagini de o calitate mediocră cu autorul furtului, îmbrăcat în negru şi care purta încălţăminte albă.
Inspectorul Jan Ujka a precizat că bărbatul a pledat vinovat şi a fost inculpat de mai multe fapte, inclusiv furt.
El a fost plasat în detenţie provizorie până la un proces.
Bărbatul – care nu are antecedente judiciare – riscă până la opt ani de închisoare, în cazul în care este găsit vinovat.
Zdislava din Lemberk (către 1220-1252), o femeie din aristocraţie cunoscută prin fapte de caritate, a fost canonizată de către Papa Ioan Paul al II-lea în 1995.
După furt, arhiepiscopul Pragăi Stanislav Pribyl a catalogat vestea drept “devastatoare”.
Relicva “era venerată de pelerini care vin la Jablonné, unde Zdislava a trăit şi a acţionat în urmă cu peste 750 de ani”, declara el.



