Numărul certificatelor de naştere a crescut cu 4,7%, în luna septembrie din acest an, comparativ cu perioada similară din 2023, însă sporul natural al populaţiei a rămas negativ, la minus 4.432 de persoane, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit sursei citate, în intervalul analizat, numărul certificatelor de deces a crescut cu 819 (+4,6%), iar cel pentru copiii cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 25 mai mare.
Sporul natural a fost negativ atât în luna septembrie 2024 (-4.432 persoane), cât şi în luna septembrie 2023 (minus 4.250 persoane).
Datele INS relevă faptul că, în prima lună de toamnă a acestui an, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 9.458 de persoane (4.912 persoane de sex masculin şi 4,546 persoane de sex feminin), iar în mediul rural decesul a 9.159 de persoane (4.899 bărbaţi şi 4.260 femei). Astfel, faţă de aceeaşi lună din anul 2023, numărul deceselor înregistrate a crescut cu 3,1% în mediul urban şi cu 6,2% în mediul rural.
Cele mai multe decese, 41,4% (7.699 de decese), au fost înregistrate la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, 26% la persoanele între 70 şi 79 ani, iar 17,2% la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (110 decese), 5-19 ani (39 decese) şi 20-29 ani (96 decese).
Pe de altă parte, numărul certificatelor de naştere pentru născuţi-vii, înregistrat în luna septembrie 2024, a fost mai mare cu 637 (+4,7%), în comparaţie cu aceeaşi lună din anul anterior. Raportat la luna august din anul în curs, în septembrie 2024 s-au înregistrat certificatele de naştere pentru 14.185 copii, în scădere cu 213 (-1,5%).
Conform statisticii oficiale, în septembrie, anul curent, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 11.476 de căsătorii. Totodată, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi prin acordul soţilor (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 1.813.
În perioada ianuarie 2023 – septembrie 2024, cel mai mare număr de căsătorii s-a înregistrat în luna august 2023 (de 17.414), iar cel mai mic în luna ianuarie 2024 (de 3.700). AGERPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)