Autoritățile din Peninsula Crimeea au instalat telefoane stradale pentru apelurile de urgență către poliție și serviciul de ambulanță, oferind o alternativă la comunicațiile mobile care sunt adesea bruiate, într-un moment în care teritoriul controlat de Rusia este supus frecvent atacurilor ucrainene, transmite Reuters.
Ucraina a atacat linii de aprovizionare, baze militare și centrale electrice din Peninsula Crimeea, pe care Rusia anexat-o unilateral în 2014, o mișcare nerecunoscută de majoritatea țărilor. Oficialii de la Kiev spun că încearcă să izoleze Crimeea și să submineze efortul de război al Moscovei.
Administrația orașului Eupatoria, de pe coasta de vest a Crimeei, a informat că a instalat telefoane publice în tot orașul pentru apelurile către serviciile de urgență. Un martor Reuters a văzut mai multe astfel de telefoane în oraș. ‘Dacă funcționează în timpul unei pene de curent, și mi-aș dori ca nimeni să nu aibă nevoie vreodată, ca o posibilitate suplimentară de protecție în lumea asta, este foarte bine’, a spus Maria Ushakova, care locuiește în Eupatoria.
Crimeea, o destinație populară de vacanță, a fost afectată de întreruperi în furnizarea energiei electrice și penurii de combustibil, aceasta din urmă cauzată de atacurile cu drone ucrainene asupra lanțurilor de aprovizionare și a rafinăriilor din Rusia. Autoritățile din peninsulă au fost nevoite să anuleze taberele de vară pentru copii și să reducă programul de lucru al cafenelelor și al transportului public.


