Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat luni, despre Elena Lasconi şi Călin Georgescu, că nici unul nici altul nu erau nişte oameni din afara sistemului, el afirmând că este ”un om cu suficientă autoritate şi experienţă ca să impună unei coaliţii guvernamentale şi unei clase politice un alt ritm”.
”Eu am lipsit un deceniu, cum aţi arătat, din viaţa politică din România, aşa încât pentru foarte mulţi, sunt un om nou şi în orice caz, nu un om al sistemului. În al doilea rând, trebuie să definim foarte clar ce-i sistemul. E uşor să spui că eşti antisistem. Dacă prin sistem înţelegem ansamblul instituţiilor care fac democraţia noastră şi suntem antisistem, înseamnă că vrem să dărâmăm acest lucru, înseamnă anarhie, înseamnă haos, înseamnă altceva decât democraţie. Ori eu cred că sistemul, în acest înţeles de care vorbesc, trebuie păstrat. Că trebuie făcute mari schimbări, importante schimbări în sistem, că trebuie un suflu nou, că trebuie un ritm nou, că trebuie mentalităţi noi, da, asta se poate întâmpla, dar se poate întâmpla cu cele ce există, cu partidele, cu parlamentarii care au fost aleşi de către români, nu de către marţieni sau de altcineva”, a declarat Crin Antonescu la Ştirile ProTv.
El s-a referit la Elena Lasconi şi Călin Georgescu, care au intrat în finala prezidenţială, în toamnă, arătând că ”nici unul nici altul nu erau nişte oameni din afara sistemului, nu erau nişte oameni fără legături cu sistemul”.
”Călin Georgescu era un personaj şi e un personaj aparte. Doamna Lasconi (..) era preşedinta unui partid politic care a şi guvernat în România”, a precizat Antonescu.
”Eu sunt un om cu o mare experienţă politică, eu sunt un om cu o mare cunoaştere a sistemului politic românesc, a partidelor politice din România, dar eu sunt un om care a lipsit din peisajul politic 10 ani, sunt deci un om absolut liber de legăturile cu ceea ce în aceşti 10 ani partidele au făcut sau au desfăcut”, a completat candidatul coaliţiei.
Întrebat de ce ar fi mai bun decât George Simion şi Nicuşor Dan, Antonescu a răspuns: ”Datorită acestei experienţe în primul rând, datorită cunoştinţelor pe care le am despre lucruri pe care trebuie să le cunoşti când eşti preşedinte, privitoare la politica externă, privitoare la mecanismele instituţiilor europene şi internaţionale, pentru că sunt, cred, un om mai preocupat şi mai dotat pentru comunicare, vorbesc de comunicarea cu societatea, care a lipsit foarte mult din fişa prezidenţială a ultimului preşedinte”.
”Sunt un om care a parcurs diferite experienţe, nu doar de viaţă, ci şi politice, care mă fac să înţeleg cum, cu echilibru, cu moderaţie, cu curaj, se poate merge mai departe, pentru că sunt un om cu suficientă autoritate şi experienţă ca să impun, fie şi unei coaliţii guvernamentale în acest moment, cred, unei clase politice în general, un alt ritm şi o direcţie pe care, cred eu, că cei mai mulţi români o doresc”, a adăugat Antonescu.