Crin Antonescu este de acord cu Traian Băsescu: ‘De ce Iohannis nu își exercită mai vizibil prerogativele în țară și în străinătate?’

Întrebat, la Digi 24, despre opinia lui Traian Băsescu, potrivit căruia suntem într-un moment cheie, în care lucrurile se reașează în lume, se renegociază, iar România lipsește, Crin Antonescu spune: „niciodată, nici în perioada de mari bătălii politice, nu am ținut să îl contrazic pe Băsescu atunci când are dreptate”.

„Da, e unul din aceste cazuri, are dreptate. Una din marile probleme ale României acum este că deja există reuniuni importante, formale sau informale, la care România nu e reprezentată. Sunt și vor fi până la sfârșitul lunii mai reuniuni oficiale, cu agende copleșitor de importante, cu decizii importante. Eu sper ca România să fie reprezentată sub o formă sau alta. Nu înțeleg de ce președintele, întâi și întâi, care este într-o situație legală, în exercițiul competențelor sale, de ce nu exercită mai vizibil, înăuntrul țării, în planul de comunicare cel puțin, și în afara țării, aceste prerogative? România nu poate să rămână necondusă și mai ales nereprezentată atunci când, într-adevăr, se reașează lucrurile acum, aici, în lumea noastră, în Europa, în Statele Unite”, spune Antonescu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

O editură americană de benzi desenate renunţă la colaborarea cu Neil Gaiman după ce scriitorul a fost acuzat de comportament sexual nepotrivit

Trafic blocat pe DN5, după ce două TIR-uri s-au ciocnit într-un sens giratoriu