”Nu mi-e frică, mi-e silă.
Nu, domnule Cristian Tudor Popescu, nu mi-e frică de Simion. Nu mi-e frică nici de „înfierările” organizate pe motiv că nu-l susțin, imediat și necondiționat, pe dl. Dan. Știți bine și dvs. că, dacă nu mi-a fost frică de haita de securiști, procurori și intelectuali în lesă ai lui Băsescu, nu mi-e frică nici de amenințările (dacă asta or fi) ale lui Simion.
Nu mi-e frică nici de întunericul din numeroasele răspunsuri la postările mele, răspunsuri pline de ură dar lipsite de orice imaginație. Nu mi-e frică nici de intoleranța tâmpă din răspunsurile unor urmăritori ai dvs., chiar la postările pe care le faceți. Eu nu voi uita că m-ați votat (mulțumesc, din nou), dar – vai! – nici ei. În mintea lor, frumoasă şi liberă, ar trebui să vă puneți cenușă multă în cap pentru asta. Multă.
Nu mi-e frică. Dar mi-e silă, profundă silă, de ipocrizia tuturor secăturilor reunite în „marea coaliție” pentru „salvare”. Înțeleg și respect opțiunea oamenilor sinceri care votează și încearcă să determine și alte voturi pentru dl. Dan, din motive care țin de alegerea lor. N-am nicio îndoială că vă numărați printre ei.
Dar mi-e silă de pretenția cuiva, oricui, de a mă „pune în discuția colectivului” pentru propria mea opțiune. Dna Porumbel, de la A3, poate să o facă. Dumneavoastră, domnule Cristian Tudor Popescu, nu puteți. Nu mă puteți „felicita” pentru “prudență”, din două mari motive: 1. ştiți că nu e așa 2. nu sunteți dna Porumbel.
Nu mi-e frică și, sper, să nu vă fie frică nici vouă, celor care mai citiți ce scriu eu pe aici. Și sper să îmi înving și sila, fără a o uita.
