Au fost voci, și deloc puține, care au spus, cu ocazia scrutinului anulat, că alegerea între Călin Georgescu și Elena Lasconi era una imposibilă. Pe de o parte, exista pericolul alunecării într-o direcție nedorită, cea a unei autocrații de sorginte rusească, iar de cealaltă parte aveam de-a face cu un candidat foarte departe de cerințele din fișa postului unui președinte.
Cu cât va fi mai mare „oferta” de candidați la aceste alegeri, cu atât vor exista mai multe șanse de surprize și calcule date peste cap, așa cum s-a întâmplat în 24 noiembrie. Desigur, nu poate fi și nici nu trebuie îngrădit sau limitat dreptul de a candida, dar măcar principalele partide ar trebui să ia în considerare o conjugare a eforturilor în direcția dorită.
Principala problemă a unui candidat comun, de oriunde ar proveni el, este cea a acceptării acestuia de către activiștii și votanții partidelor din prezumtiva alianță. Ceea ce în cazul liderilor în funcție ar putea să nu funcționeze, mai ales din cauza rănilor încă neînchise din precedenta campanie electorală. De aceea, un candidat venit cumva din afară, dar nici total independent ar putea fi o posibilă soluție.
Este cazul lui Crin Antonescu. Fostul lider al PNL are toate calitățile cerute de funcția prezidențială, cunoaște pe deplin resorturile puterii, a mai candidat și în 2009, când a obținut un rezultat remarcabil în contextul dat, este un excelent comunicator și beneficiar al unei carisme net superioare oricărui lider politic actual și nu în ultimul rând se bucură de un respect cvasi-unanim din partea tuturor.
Crin Antonescu este, de departe, cea mai bună soluție pe care o pot propune forțele de dreapta – PNL, USR, PMP și Forța Dreptei, și care ar fi susținută de toate minoritățile naționale, inclusiv UDMR, dar care ar putea reprezenta o opțiune viabilă și pentru PSD, în cazul în care i s-ar garanta poziția de prim-ministru. Dincolo de „tradiția” ultimilor ani, în care a pierdut constat alegerile prezidențiale, anul acesta PSD nu a reușit nici măcar să-și califice candidatul în turul al doilea. Iar aritmetica electorală nu-i este favorabilă.
Dacă cumulăm rezultatele obținute în 24 noiembrie de către candidații celor trei mari blocuri, vedem că forțele de dreapta au adunat aproape 3,9 milioane de voturi, suveraniștii au aproximativ 3,5 milioane de voturi, iar PSD aproape 1,8 milioane. În cazul în care primele două blocuri reușesc să propună fiecare câte un singur candidat, este limpede că un candidat al PSD nu are nicio șansă să intre în turul al doilea, indiferent cine ar fi acesta.
Prin urmare, ar fi și în interesul PSD să susțină candidatul dreptei, sub umbrela „pro-europeană”, care are șanse maxime să câștige președinția, caz în care și-ar putea securiza pentru următorii patru ani șefia guvernului.
Un comentariu de,
Nicolae Păun
Președinte Asociația Partida Romilor Pro Europa
