Crin Antonescu remarcă faptul că România nu este reprezentată, în această perioadă, la unele reuniuni formale sau informale extrem de importante pe plan extern. El îl critică pe preşedintele Klaus Iohannis, spunând că nu înţelege de ce acesta ”nu exercită mai vizibil, înăuntrul ţării, în plan de comunicare cel puţin, şi în afara ţării, aceste prerogative”. ”România nu poate să rămână necondusă şi, mai ales, nereprezentată, atunci când, într-adevăr, se reaşază lucruri sau se pun bazele reaşezării unor lucruri, acum, aici, în lumea noastră, în Europa, în Statele Unite”, adaugă Antonescu.
”Una din marile probleme ale României, acum, în prezent, când vorbim, astăzi, mâine, poimâine, este că deja există reuniuni importante, formale sau informale, la care România nu e reprezentată. Sunt şi vor fi până în luna mai, până la sfârşitul lunii mai, reuniuni oficiale cu agende copleşitor de importante, cu decizii importante. Eu sper ca România să fie reprezentată sub o formă sau alta. Nu înţeleg de ce preşedintele întâi şi întâi, care este într-o situaţie legală – bun, e contestată, e discutată, generează, aduce puncte electorale unora, le pierde altora, dar în exerciţiul competenţelor sale, care sunt integrale, nu este nici un preşedinte interimar, este un preşedinte cu depline puteri, prin hotărârea Curţii – de ce nu exercită mai vizibil, înăuntrul ţării, în plan de comunicare cel puţin, şi în afara ţării, aceste prerogative. România nu poate să rămână necondusă şi, mai ales, nereprezentată, atunci când, într-adevăr, se reaşază lucruri, sau se pun bazele reaşezării unor lucruri, acum, aici, în lumea noastră, în Europa, în Statele Unite”, a afirmat Crin Antonescu, luni seară, la Digi 24.
Fostul lider al PNL a fost întrebat dacă, în opinia sa, Klaus Iohannis ar trebui să demisioneze.
”Nu pot spune eu ce ar trebui să facă. Ar trebui ca România să aibă un preşedinte în exerciţiu până în ziua în care dă mâna cu următorul şi-i predă ştafeta”, a afirmat el, amintind că, în opinia sa, după formarea Guvernului preşedintele Senatului ar fi trebuit să preia, interimar, prerogativele funcţiei prezidenţiale.
Întrebat dacă are o comunicare cu preşedintele Iohannis, Crin Antonescu a răspuns: ”Dacă domnul Iohannis doreşte să comunice, îi stau la dispoziţie, evident, dar nu am calitatea, ca să spun aşa”.
El a confirmat că şeful statului are o comunicare cu liderii partidelor din coaliţie.
”Acum cât, dacă-i suficient, n-am intrat în aceste detalii. (…) La exercitarea funcţiei eu mă uit ca un cetăţean. Adică aş avea nevoie, aş vrea să-l văd pe Klaus Iohannis venind, spunându-ne, dându-ne ce elemente se pot da despre anularea alegerilor, despre ce se întâmplă totuşi cu, de exemplu, cu instituţiii care ar da rapoarte acestui om, Călin Georgescu, şi mai ales despre ce întrebări aşteaptă răspuns de la România în agenda internaţională imediat”, a adăugat Crin Antonescu.