Regizorul Cristian Mungiu a declarat, duminică seară, la revenirea de la Cannes, unde filmul său „Fjord” a obţinut premiul Palme d’Or, că este „un pic stânjenitor” că 20 de ani după ce a luat primul Palme d’Or să nu existe încă o sală de premieră la care să fie prezentat filmul în Bucureşti. „Eu am rugămintea şi pretenţia ca statul român să încerce să dea un pic mai mult înapoi culturii şi cinematografiei, pentru că noi am făcut partea noastră. (…) De la stat, să-şi facă treaba, asta e tot ce doresc. Medalii, decoraţii, am deja o valijoară de data trecută, mi-ajung, merci”, a spus regizorul român cu două premii Palme d’Or din carieră.
CITEȘTE ȘI Cristian Mungiu, despre cum a trecut de scannerul din aeroportul din Franţa premiul Palme d’Or obţinut la Cannes: Am dat, cred, peste singurul francez din Franţa care nu ştia ce e un Palme d’Or. Când a văzut chestia aia, a fost foarte uimit CITEȘTE ȘI Mungiu, despre cât de mult a însemnat povestea familiei Bodnariu în realizarea filmului „Fjord”: E un film ficţional, inspirat din mai multe situaţii de felul ăsta, chiar dacă aceea a fost situaţia cea mai populară/ Care este pledoaria sa
Cristian Mungiu a fost întrebat, duminică seară, la revenirea în ţară, care sunt aşteptările pe care le are de la statul român şi cât de mult s-a implicat acesta în industria cinematografică în ultimii ani
“Dacă am mai reuşit o dată să luăm un Palme d”Or, că nu-mi aparţine doar mie, aparţine cinematografiei române, am nişte aşteptări, însă care nu se leagă de filmul meu. Eu am rugămintea şi pretenţia ca statul român să încerce să dea un pic mai mult înapoi culturii şi cinematografiei, pentru că noi am făcut partea noastră. E un pic stânjenitor că 20 de ani după ce am luat primul Palme d’Or ne-ntoarcem acum şi noi nu avem încă o sală de premieră la care să prezentăm filmul ăsta în Bucureşti. Acolo nu putem noi să facem ceva, avem nevoie ca statul să ne ajute”, a declarat Mungiu.
Singurul regizor român care a obţinut două premii Palme d’Or a explicat că există un fond în care sunt nişte bani care se adună la CNC şi care “nu sunt bani de la bugetul statului”.
“Statul are o lege prin care există o taxă pe jocurile de noroc la loterie. Sunt ani de zile de când există legea respectivă şi taxa respectivă, banii ăia nu se plătesc şi statul nu face nimic. Asta e pretenţia mea, asta îmi doresc, ca statul să-şi aplice propria lege, pentru că în momentul în care fondul de la loterie ar contribui la fondul CNC, cum e legal, noi nu mai aveam probleme de finanţare. De la stat, să-şi facă treaba, asta e tot ce doresc. Medalii, decoraţii, am deja o valijoară de data trecută, mi-ajung, merci”, a punctat Mungiu.
Despre faptul că primirea sa la Aeroportul Henri Coandă nu a avut loc la Salonul Oficial, în pofida performanţei sale incredibile, Mungiu a spus că nu are “niciun fel de problemă”.
“Nu am niciun fel de problemă, mă bucur că m-aţi întâmpinat, nu era nicio problemă nici dacă nu mă întâmpinaţi. Eu am făcut un film care vorbeşte mai mult despre nevoia de a ne implica prin fapte, nu prin vorbe. N-am nevoie de Salon Oficial, mă bucur că, îmi cer scuze, dar, dată fiind starea politicii româneşti, prefer să vorbesc cu dumneavoastră, şi nu cu altcineva”, a afirmat regizorul.
Cristian Mungiu a adăugat că are “tot respectul şi toată stima” pentru “ceea ce se întâmplă” şi că ştie că sunt “multe dificultăţi” şi că toţi trebuie să contribuie cu ce pot.
“Eu încerc să îmi fac treaba înţelegând că nu mă reprezint pe mine, reprezint mai mult decât atât. Vorbeam despre bucuria românilor pe care i-am întâlnit la Cannes, sunt conştient că avem cu toţii nevoie de bucuria asta. E un premiu care nu-mi aparţine mie. Îl împart cu mare drag nu doar cu echipa care l-a făcut, ci cu toţi cei care s-au bucurat că l-am luat”, a mai spus Mungiu.
Întrebat care este semnalul de alarmă pe care îl trage în privinţa violenţei din societate, despre care a vorbit în interviurile sale din ultima perioadă, Cristian Mungiu a spus că, în opinia sa, trebuie ca toată lumea să încerce să facă “efortul” de a înţelege mai bine de ce ceilalţi au altă părere decât ei înşişi şi cum pot face “totuşi” să trăiască în aceeaşi societate, şi nu într-una “atât de divizată” încât “nu ne pasă dacă toţi ceilalţi se scufundă şi se duc în centrul pământului”.
“Nu e normal. E doar pasul dinainte să ne luăm de gât cu totul şi vedeţi că, în general, trăim într-o societate foarte polarizată, astăzi, şi nu mă refer la societate românească, şi trebuie să căutăm o cale să ieşim din asta, pentru că dacă nu, ştim foarte bine ce se întâmplă, oricine a fost la ora de istorie şi oricine se uită la ce se întâmplă în lume în momentul de faţă, îşi dă seama că din atitudinea asta în care crezi că doar tu deţii adevărul şi că toţi ceilalţi trebuie să se conformeze pe tine nu duce nicăieri altundeva decât la un conflict violent”, a mai spus Cristian Mungiu.
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, după succesul obţinut de Cristian Mungiu la Cannes, cu filmul Fjord, că orice guvern normal la cap dintr-o ţarǎ al cǎrei regizor câştigǎ al doilea Palme d’Or ar trebui sǎ se preocupe, nu de decoraţii şi mesaje sforǎitoare, ci de asigurarea unui buget decent de reprezentare la campania pentru premiile Oscar. El a apreciat că, mai mult decât de succesul meritat al filmului Fjord, este vorba mai ales despre o campanie de imagine şi de diplomaţie culturalǎ pentru ţarǎ.
“Fǎrǎ înţelegerea cǎ filmul e o industrie puternicǎ, ce poate genera locuri de muncǎ şi aduce business consistent în ţarǎ, n-am fǎcut nimic”, a adăugat Tudor Giurgiu, care îi felicită pe Mungiu şi echipa filmului, apreciind momentul drept unul istoric pentru cinematografia românească.
Preşedintele Nicuşor Dan l-a felicitat pe Cristian Mungiu pentru al doilea Palme d’Or, apreciind că filmul românesc contemporan reprezintă o carte de vizită excelentă pentru România. Administraţia trebuie să facă mult mai mult pentru a-l folosi în beneficiul României şi al cinematografiei româneşti, a mai spus şeful statului.



