Cristian Tudor Popescu, despre poziţionarea lui Crin Antonescu pentru turul doi: S-a pus la adăpost de Simion bălăngănindu-se eticoid între răul cunoscut şi răul necunoscut. Dovedeşte astfel că e mai inteligent şi mai prudent decât bezmetici ca noi

Gazetarul Cristian Tudor Popescu afirmă, în legătură cu declaraţiile lui Crin Antonescu privind turul al doilea de scrutin, că fostul candidat la alegerile prezidenţiale „s-a pus la adăpost de George Simion bălăngănindu-se eticoid între răul cunoscut şi răul necunoscut”. „Dovedeşte astfel că e mai inteligent şi mai prudent decât bezmetici ca noi. Îl felicit!”, afirmă Popescu, care a mărturisit că este un votant al lui Antonescu în primul tur, dar care îl votează pe Nicuşor Dan în al doilea tur.

„Îl felicit pe dl Crin Antonescu. Sunt un votant al lui Crin Antonescu în primul tur, care, în turul 2, îl votează pe dl Nicuşor Dan. Dl Antonescu ne spune că nu poate să aleagă între N. Dan, un rău cunoscut, şi G. Simion, un rău necunoscut, în vreme ce G. Simion tocmai ce-i aduce la cunoştinţă dlui Antonescu că «O să fac ceva după 18 mai cu cei care sunt atât de bezmetici şi iraţionali încât nu mă votează». Dlui Antonescu, G. Simion n-o să-i facă nimic, căci domnia sa s-a pus la adăpost bălăngănindu-se eticoid între răul cunoscut şi răul necunoscut. Dl Antonescu dovedeşte astfel că e mai inteligent şi mai prudent decât bezmetici ca noi. Îl felicit. Mare păcat că dl Antonescu n-a ajuns în turul 2”, afirmă Cristian Tudor Popescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Fostul candidat al coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale Crin Antonescu crede că România se află într-o situaţie foarte proastă, chiar rea în privinţa finalei pentru Preşedinţia României. El a explicat că România se află în faţa unui rău cunoscut, reprezentat de candidatul independent Nicuşor Dan şi de cei care sunt în spatele lui şi un rău necunoscut pe care fiecare îl estimează mai mult sau mai puţin prăpăstios.

”Suntem într-o situaţie foarte proastă, chiar rea din punctul meu de vedere. Suntem cu două variante în faţă care nu sunt nici pe departe datătoare de speranţă, dimpotrivă e un concurs de inconveniente, ca să zic aşa între cele două variante şi totuşi cred că fiecare dintre noi va trebui să ne facem propria evaluare şi cel mai bine ar fi să ne exprimăm un vot, într-un fel sau altul. Deci analiza mea este una tristă, asta este situaţia”, a declarat Crin Antonescu, duminică, la Antena 3 CNN.

El a explicat că tristeţea sa nu vine pentru că nu s-a calificat în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

„Azi suntem în faţa unui tur doi în care variantele sunt foarte proaste ambele. Dacă n-aş fi crezut asta, nici n-aş fi candidat”, a transmis Crin Antonescu.

El a mai spus că va merge la vot şi că acesta este singurul sfat pe care îl paote da alegătorilor săi din primul tur.

„Eu voi merge la vot şi cred că ăsta e singurul sfat pe care îl pot da alegătorilor mei din primul tur sau în general, dacă se acceptă, cred că totuşi trebuie să folosim acest drept într-un fel sau altul. Da, mă voi duce la vot”, a răspuns Antonescu.

Într-o postare pe blogul personal, liderul AUR George Simion, candidatul rămas în cursa prezidenţială alături de indepedenentul Nicuşor Dan, afirma că „din 19 mai” trebuie să fie şi preşedintele celor care aleg să nu-l voteze şi asta îl „nelinişteşte”.

„Eu trebuie, din 19 mai, să fiu şi preşedintele vostru. Şi abia asta mă nelinişteşte. Majoritatea sunteţi colegii mei de generaţie / educaţie / aspiraţii. Dar nu ştiu ce voi face cu voi, păreţi bezmetici, iraţionali şi total nedispuşi că acceptaţi că lumea nu este doar cum o vedeţi voi. Mai existăm şi noi, ceilalţi, pe aici. Sper să mă ajutaţi să rezolv dilema: nu Ce caut eu aici? nu Eu cu cine votez? Ci Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup”, a scris George Simion pe blogul său.

Petrolul-Oțelul încheie luni etapa a opta a play-out-ului

SONDAJ – Romanian Business Leaders: Dintre antreprenorii care cred că vor fi nevoiţi să facă concedieri, 41% se aşteaptă să fie nevoiţi să concedieze între 10% şi 20% dintre angajaţi