“Am vorbit cu Alex și mi-a spus că este o înscenare. Un prieten i-a plasat acea punguță cu pastile în casă. Apoi a dat declarație împotriva lui. Alex nu se ocupă cu așa ceva. Este tist că un prieten a fost capabil să facă așa ceva. Nu știu ce se va întâmpla. Voi fi alături de el și sper să fie bine. Este tatăl copiilor mei și asta nu se va schimba, chiar dacă noi nu mai suntem un cuplu.”, a spus vedeta la Viața fără filtru.
“La data de 4 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 2 inculpați, cu vârstele de 28 și 40 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic intern de droguri de mare risc. Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada septembrie-decembrie 2024, inculpatul în vârstă de 40 de ani (recidivist) a procurat, deținut și vândut, în mod repetat, diferite cantități de cocaină (drog de mare risc), indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale”, anunță DIICOT.
Materialul probator administrat a reliefat că, în același interval de timp, inculpatul în vârstă de 28 de ani a deținut droguri de mare risc și a intermediat comercializarea acestora.
În urma percheziției efectuate la locuința inculpaților au fost identificate și ridicate 20 de comprimate ecstasy (drog de mare risc), un grinder cu urme de substanță, precum și alte mijloace de probă, scrie Mediafax.
Miercuri a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.