Criză în Franța – Discuțiile despre bugetul național au fost blocate

Socialiștii francezi ar putea provoca o nouă criză de amploare după ce s-au retras de la discuțiile privind bugetul. Fără votul lor, este posibil ca premierul Francois Bayrou să nu aibă suficient sprijin pentru aprobarea bugetului și a măsurilor de reducere a deficitului, așa cum a cerut UE, potrivit Reuters.

Socialiștii s-au retras de la discuții declarându-se revoltați de declarația premierului despre migranți. Luni, șeful Guvernului a spus în timpul unui interviu că are „un sentiment de invazie” provocat de migranți.

Bayrou a fost numit prim-ministru în decembrie și încearcă să evite soarta predecesorului său Michel Barnier. Politicienii de stânga și de dreapta s-au unit pentru a răsturna guvernul lui Barnier atunci când acesta a încercat să adopte un buget considerat prea dur cu reducerea cheltuielilor.

În timp ce Barnier a căutat sprijin la politicienii de extremă-dreapta, Bayrou încearcă să supraviețuiască cu sprijinul socialiștilor. El a fost de acord să redeschidă discuțiile privind reforma pensiilor și a abandonat planurile predecesorului său de a tăia mii de locuri de muncă pentru profesori. Până acum, Francoias Bayrou a trecut peste un vot de cenzură.

Sursa: www.stiripesurse.ro

INTERVIU | Ministrul Mediului: ‘În niciun caz nu cred că ar trebui să nu exploatăm zăcământul Neptun Deep’

Șeful Muzeelor din România face acuzații grave: ‘Muzeul din Olanda avea contract cu Poliția pentru pază’