Totodată, ministrul Cseke Attila a dat asigurări că există finanţările pentru anul în curs, destinate construirii de creşe.
„Garantez tuturor constructorilor şi autorităţilor locale că acest Program Guvernamental de Construire de Creşe ‘Sfânta Ana’ este o prioritate a Guvernului, că finanţarea acestui program este asigurată. Garantez personal pentru acest lucru, în 2025 nu vom avea probleme de finanţare pe acest program guvernamental. Este o prioritate să construim creşe în România”, a declarat ministrul Cseke Attila.
Acesta a adăugat că a solicitat Companiei Naţionale de Investiţii ca până la finalul anului să fie finalizate minim 75 creşe.
„Obiectivul pe care l-am trasat Companiei Naţionale de Investiţii este acela de a preda, până la sfârşitul anului, 75 creşe. Suntem la 9 creşe finalizate. Trebuie să ajungem minim la 75, anul acesta. Este un mesaj important al statului român, prin care investim în generaţiile următoare şi dăm un sprijin pentru familiile tinere care doresc să aibă copii”, a subliniat acesta.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a fost prezent, miercuri, la Piatra-Neamţ, unde a inaugurat creşa cu numărul 4 din cadrul programului guvernamental.
Investiţia de 17,6 milioane lei a fost asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.