Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a inaugurat duminică, în orașul bihorean Valea lui Mihai, o nouă creșă construită prin Programul guvernamental ‘Sfânta Ana’.
‘În Planul Național de Redresare și Reziliență, ne-am asumat crearea a cel puțin 4.500 de noi locuri pentru antepreșcolari în toată țara. Astăzi am atins această țintă. Ministerul Dezvoltării va continua să sprijine copiii și tinerele familii, astfel încât fiecare comunitate să beneficieze de șanse egale de dezvoltare, în acord cu standardele europene în domeniu: alte creșe sunt în construcție și vor fi finalizate până la finalul lunii august’, a precizat ministrul Cseke Attila, citat într-un comunicat de presă al MDLPA.
Creșa din Valea lui Mihai dispune de 40 de locuri, este concepută pentru patru grupe de copii, are dotări moderne și respectă standardele nZEB, fiind eficientă energetic și prietenoasă cu mediul.
Valoarea investiției a fost de 12,7 milioane de lei, finanțare asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Aceasta este cea de-a 74-a creșă construită și inaugurată la nivel național prin programul coordonat de Ministerul Dezvoltării.


