Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, joi, cererea de apărare a independenței profesionale formulată de trei judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) care soluționează procesul privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, după ce obiectul dosarului a fost invocat de Guvern ca temei al sesizării CCR cu un posibil conflict juridic de natură constituțională.
‘Secția pentru judecători, în ședința de joi, a admis cererea de apărare a independenței profesionale formulată de trei judecători din cadrul Înaltei Curții de Casație și Justiție. În analiza cererii formulate doamnele judecător Violeta Chiriac și Mădălina Elena Vladu Crevon, respectiv de domnul judecător Emilian Meiu, Secția pentru judecători a avut în vedere că cererea vizează apărarea independenței celor trei judecători învestiți cu soluționarea unei cauze pendinte, aflată în faza procesuală a recursului’, se precizează într-un comunicat transmis AGERPRES.
CSM arată că obiectul dosarului a fost invocat de Guvernul României ca temei al sesizării Curții Constituționale cu un posibil conflict juridic de natură constituțională între autorități. Potrivit sursei citate, argumentele prezentate de Executiv în sesizarea CCR sunt similare celor invocate în procesul aflat pe rolul ÎCCJ.
‘Secția pentru judecători a constatat că acest context reprezintă o imixtiune fără precedent în actul de justiție al unei instanțe, în cauză chiar instanța supremă, creând asupra judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei o presiune publică incompatibilă cu garanțiile de independență ale justiției care guvernează statul de drept și percepția că soluția nu ar trebui pronunțată în acord cu legea, ci în funcție de interesele unei părți în proces, respectiv Guvernul României. O astfel de conduită este contrară garanțiilor de independență ale judecătorilor, care trebuie să decidă liberi de orice influențe, presiuni ori imixtiuni, în acord cu dispozițiile legale aplicabile în cauza dedusă soluționării’, se menționează în comunicat.
La începutul lunii iunie, premierul interimar Ilie Bolojan anunța că Guvernul a decis sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională cu Înalta Curte, în legătură cu plata restanțelor salariale din sistemul judiciar.
‘Un aspect pe care l-am decis astăzi în ședința de Guvern a fost sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională cu Înalta Curte de Casație și Justiție. De ce am fost nevoiți să facem acest lucru? Pentru că instanța de judecată s-a substituit puterii executive și legislative în materie bugetară și a gestionării finanțelor publice. Sarcina puterii judecătorești, conform legii și Constituției, este de a interpreta și de a aplica legile existente, iar din punctul de vedere al juriștilor Guvernului, instanța își depășește sfera de competență atribuită constituțional pentru că, potrivit Legii 500 din 2002 privind finanțele publice și Codului administrativ, elaborarea proiectului bugetului de stat, rectificările bugetare și alocarea sumelor din fondul de rezervă bugetară reprezintă atribute exclusive și suverane ale puterii executive și legislative. În acest moment, puterea judecătorească nu are nici competență tehnică, nici legitimitatea de a stabili cum anume se distribuie banii publici dintr-un buget general consolidat, obligând Guvernul să aloce sume pentru un singur sector. E vorba de plata restanțelor salariale din zona de Justiție’, a spus Bolojan într-o conferință de presă, la Palatul Victoria.
El a susținut că ‘instanța perturbă direct echilibrul bugetar național’, act ce reprezintă ‘o ingerință directă’ în activitatea executivă a statului.
‘În luna martie, Înalta Curte de Casație a sesizat Curtea de Apel București, solicitând obligarea Guvernului să achite 4,8 miliarde lei, sume reprezentând restanțe salariale câștigate prin procese sau penalități la aceste restanțe. Ce am constatat foarte repede, cu mare celeritate: Curtea de Apel București a emis această acțiune la începutul lunii mai. Sigur, Guvernul a contestat această acțiune și termenul care a fost stabilit de către Înalta Curte este de 9 iulie. Prima instanță a stabilit în afara acestei sume și penalități de 1% pe zi din această sumă, care reprezintă 48 de milioane de lei pe zi, deci o sumă enormă, de aproximativ 9 milioane de euro, în afara amenzilor și a altor aspecte de genul acesta stabilite pentru Ministerul de Finanțe și pentru Guvern. Acest cuantum este în fapt mult mai mare, pentru că în afară de aceste sume solicitate de Înalta Curte mai sunt și sume în zona de Parchet care și acestea sunt de aproximativ 3 miliarde de lei’, a menționat acesta.
Înalta Curte a amânat joi, pentru data de 8 octombrie, pronunțarea unei soluții definitive în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
Este a șasea amânare a pronunțării în acest dosar.


