Gazetarul Cristian Tudor Popescu a declarat luni, pentru B1 TV, că există „o mare probabilitate” ca Volodimir Zelenski să fie asasinat de ruși, cu sprijinul serviciului american CIA, apoi în Ucraina să fie organizate așa-zise alegeri, manipulate de Moscova, iar noul președinte ucrainean ce va rezulta, evident pro-rus, să semneze pacea pe care și-o doresc Vladimir Putin și Donald Trump.
„Eu mă gândesc la ceva mult mai râu decât oprirea ajutorului american pentru Ucraina, care e foarte probabil să se petreacă, și anume încheierea păcii în 24 de ore, așa cum a promis Trump.
Există o modalitate în care se poate încheia pacea în 24 de ore. În așa-zisele convorbiri, tratative de la Riad, precum și în discuția telefonică dintre Trump și Putin nu s-a negociat nimic, nu a avut loc, de fapt, niciun schimb de propuneri pe condiții de pace. Condițiile Rusiei sunt nenegociabile – nu stă de vorbă Rusia acum, de pe poziția de forță în care se află – și ele sunt: toate teritoriile pe care le ocupăm acum rămân la noi, fără niciun fel de discuții, ba chiar mai vrem niște teritorii – Lugansk și Donețk cu totul, deși nu le stăpânesc în întregime acum – și, în plus, nicio șansă să intre în NATO Ucraina. Asta vrea Rusia”, a explicat gazetarul.
„Trump și echipa lui nu au altă sarcină, după așa-zisele convorbiri cu Rusia, decât să pună Ucraina în genunchi și să o silească să accepte aceste condiții din partea Rusiei. Câtă vreme e acolo Zelenski, acest lucru nu se va întâmpla. Și atunci, după cum arată relațiile între SUA și Rusia acum, pacea se poate face așa:
Primul pas e omorârea lui Zelenski, asasinarea lui, cu mână de lucru rusească și cu colaborare informațională, dacă nu și cu oameni din partea CIA, pentru că atât Trump, cât și Putin își doresc acum dispariția lui Zelenski. Până acum au fost nenumărate încecrări de asasinat, acum sunt șanse foarte, dată fiind căderea la pace între Trump și Putin, ca un astfel de asasinat să reușească.
Asasinatul știți de cine va fi făcut? Putin și Trump vor spune că de opoziția din Ucraina, care s-a revoltat. ”Sigur, regretăm, dar ea s-a revoltat împotriva dictatorului Zelenski, cum am zis”. Apoi urmează alegeri în Ucraina… că asta era problema! Și alegerile vor fi rezolvate de Rusia, după metoda din România, și aplicată mult mai lejer acum în Ucraina.
Vom avea un președinte al Ucrainei foarte prieten cu Moscova și apoi se semnează pacea, cum a zis Trump. Ăsta e acum lucrul ce mai groaznic la care mă pot gândi și are mare probabilitate să se întâmple”, a explicat Cristian Tudor Popescu, pentru B1 TV.