in ,

Cuba îşi deschide numeroase sectoare ale economiei privatizării, între altele staţii de alimentare cu carburant, farmacii, instalaţii portuare, gestionarea deşeurilor, energii regenerabile, turismul

Cuba îşi deschide numeroase sectoare ale economiei privatizării, între altele staţii de alimentare cu carburant, farmacii, instalaţii portuare, gestionarea deşeurilor, energii regenerabile, turismul

Cuba, afectată de o criză dură şi supusă unor presiuni de către Washington, anunţă miercuri deschiderea multor sectoare ale economiei cubaneze actorilor privaţi, şi anume staţii de alimentare cu carburant, farmacii, instalaţii portuare, gestionarea deşeurilor, energii regenerabile, turism, relatează AFP.

Cuba reduce astfel în mod drastic numărul activităţilor interzise întreprinderilor private, la câteva săptămâni după ce Parlamentul a aprobat un pachet de 176 de măsuri în favoarea unei deschideri către economia de piaţă.

Noua reglementare ”lărgeşte în mod considerabil câmpul de acţiune al antreprenorilor şi întreprinderilor private pe insulă”, anunţă presa de stat, care prezintă aceste măsuri stabilite prin decret.

Porţiuni întregi ale economiei sunt de-acum deschise sectorului privat – distribuirea benzinei, serviciile farmaceutice şi optice, azile de bătrâni, terminale de pasageri şi de marfă, instalaţii portuare, importuri de vehicule, energii regenerabile, gestionarea anumitor infrastructuri turistice şi sportive, exploatarea petrolieră şi minieră, producţia de energii regenrabile şi gestionarea deşeurilor.

”Îmi pare un lucru bun, pentru că nu există aproape niciodată medicamente la farmacie. Când ne ducem să le căutăm, nu există. Brusc, oamenii le vând în stradă”, pe piaţa neagră, la preţuri mari, declară AFP Maria Luisa Pérez, în vârstă de 77 de ani.

”Toată lumea ştie că supravieţuim în prezent mulţumită micilor întreprinderi private”, subliniază o pernsionară, Ana Diago, în vârstă de 66 de ani, cvare a fost nevoită să se angajeze din nou pentru a supravieţui.

În domeniul sănătăţii, îngrijirile medicale rămân, cu toate acesteam o ”responsabilitate a statului”, iar ”activitatea medicală (…) continuă să fie garantată populaţiei cubaneze prin servicii spitaliceşti gratuite”, au anunţat autorităţile.

Educaţia rămâne, de asemenea, apanajul sectorului public, cu o timidă deschidere în domeniile îngrijirii copiilor, cursurilor de limbi străine şi susţinerii şcolare.

Sănătatea şi educaţia gratuite sunt doi piloni ai Revoluţiei lui Fidel Castro din 1959, în pofida faptului că criza economică a deteriorat în mod considerabil,. în ultimii ani, servicile de bază destinate populaţiei.

Alte sectoare care rămân în mâna statului sunt tutunul şi producţia de trabucuri, un produs de export major al insulei, presa, telecomunicaţiile, sectoarele securităţii şi domeniile strategice ale apărării.

VIRAJ ISTORIC

La 18 iunie, Parlamentul cubanez a aprobat 176 de măsuri care prevăd deschiderea aproape tuturor sectoarelor de activitate actorilor privaţi, inclusiv agrticultura şi băncile.

Aceste anunţuri în favoarea economiei de piaţă marchează un viraj istoric al insulei comuniste şi al economiei sale socialiste centralizate, pradă de mai mulţi ani a unei crize profunde şi supusă de luni de zile unor presiuni ale Statelor Unite.

Ele intervin în contextul în care preşedintele american Donald Trump aplică o politică a ”presiunii maxime” împotriva insulei cu 9,4 milioane de locuitori, supusă de aproape şase luni unei blocade petroliere.

Această blocadă a împins economia cubaneză – vizată de un ambargo din 1962 – pe marginea unei prăbuşiri, provocând întreruperi de curent generalizate şi penurii şi mai acute de hrană, carburant, apă potabilă şi medicamente.

La anunţarea acestor reforme, Guvernul a dat asigurări că va accelera şi descentraliza aprobarea înfiinţării de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) – autorizate începând din 2021.

Autorităţile cubaneze au anunţat miercuri că, în prezent, există peste 15.000 de IMM-uri, un număr care arată o accelerare în procesul aprobării înfiinţării în ultimele săptămâni.

Aceşti actori privaţi au câştigat continuu teren în ţesutul economic. Ei au reprezentat peste jumătate din comerţul cu amănuntul în 2025 şi angajează peste o treime din populaţia activă.

Miercuri, Adunarea Naţională a Puterii Populare (ANPP, Parlamrntul unicameral cubanez) urma să examineze mai multe proiecte de lege privind agricultura, locuinţele, reorganizarea administraţiei şi legislaţia muncii.

În domeniul agricol, proprietatea de stat a pământului urmează să fie păstrată, însă condiţiile uzufructului urmeazsă să fie lărgite în mod considerabil în favoarea agricultorilor, cooperativelor, întreprinderilor private – indiferent că sunt naţionale sau străine.

În privinţa locuinţelor, cunbanezii vor putea deţine două case la oraş, faţă de una în prezent, şi urmează să fie autorizată ipoteca

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Bolojan: Avem partide politice, cum este PSD, care vin cu o retorică în care sunt create aşteptări care nu pot fi onorate

Bolojan: Avem partide politice, cum este PSD, care vin cu o retorică în care sunt create aşteptări care nu pot fi onorate

Ilie Bolojan, după anunţul opririi Unităţii 2 a CNE Cernavodă: Ne afectează / Vom fi puşi în situaţia ca, pe de o parte, să pornim tot ce se poate porni din punct de vedere al producţiei şi, de asemenea, să recurgem la importuri / Apel către consumatori

Ilie Bolojan, după anunţul opririi Unităţii 2 a CNE Cernavodă: Ne afectează / Vom fi puşi în situaţia ca, pe de o parte, să pornim tot ce se poate porni din punct de vedere al producţiei şi, de asemenea, să recurgem la importuri / Apel către consumatori