in ,

Cum au folosit piromanii pisicile pentru a răspândi incendiile forestiere în Italia

Cum au folosit piromanii pisicile pentru a răspândi incendiile forestiere în Italia

Pe măsură ce incendiile de pădure fac ravagii în sudul Italiei în această săptămână, autorităţile care anchetează cazurile de incendiere intenţionată au descoperit un indiciu macabru: pisici „cu cârpe îmbibate în substanţe inflamabile legate de coadă”, relatează CNN.

„Aceste animale au fost eliberate pe câmpuri, alergând în toate părţile şi răspândind focul”, a declarat Domenico Costarella, de la Agenţia de Protecţie Civilă din Calabria, într-un videoclip postat marţi pe Facebook. El a adăugat că şi alte probe indică o incendiere intenţionată, printre care lumânări aprinse printre cârpe inflamabile şi dispozitive de aprindere cu întârziere.

Pompierii încă lucrează pentru a stinge incendiile din jurul Parcului Naţional Pollino din Calabria, potrivit postului italian de televiziune RAI, care a relatat miercuri că echipele de pompieri au efectuat peste 160 de intervenţii în Calabria în ultimele 24 de ore.

Potrivit SkyTG24,  Asociaţia Italiană pentru Apărarea Animalelor şi a Mediului a depus o plângere penală şi a oferit o recompensă de 1.000 de euro pentru informaţii despre persoana care ar fi putut da foc pisicilor.

Europa a fost afectată de un sezon de incendii deosebit de grav în acest an, potrivit Sistemului European de Informaţii privind Incendiile Forestiere (EFFIS). O iarnă ploioasă a favorizat apariţia vegetaţiei noi, o mare parte din aceasta devenind combustibil pentru incendii după trei valuri succesive de caniculă în timpul verii. Deşi 2026 a fost, în ansamblu, un an mai bun din punctul de vedere al situaţiei incendiilor în Europa, sezonul incendiilor de pe continent se situează încă peste media ultimilor 20 de ani, a precizat EFFIS într-un buletin zilnic.

Folosirea pisicilor pentru a răspândi focul nu este un fenomen nou în sudul Italiei. În 2016, autorităţile din Sicilia au acuzat mafia că a folosit pisici pentru a provoca incendii forestiere într-un parc naţional. Anul următor, oficialii au declarat că aceeaşi tactică a fost folosită pentru a provoca incendii în afara oraşului Napoli, în apropierea Muntelui Vezuviu.

Lauren Pearson, cercetătoare la Universitatea din California, Berkeley, a declarat anul trecut pentru CNN că există dovezi conform cărora grupările mafiote provoacă adesea incendii pentru a prelua controlul asupra pământului, cumpărând adesea terenurile la preţuri avantajoase în urma acestora.

În ultimii ani, a spus Pearson, unele grupări ale crimei organizate au profitat de tranziţia Italiei către energia curată. Un fermier care a depus mărturie în faţa unei comisii antimafia în 2022 a declarat că a fost abordat de companii producătoare de panouri solare pentru a-şi vinde terenul după ce acesta fusese ars.

Sergio Nazzaro, jurnalist şi fost purtător de cuvânt al preşedintelui Comisiei parlamentare antimafia, a afirmat că grupările mafiote exploatează situaţiile de urgenţă prin intermediul unor organizaţii-paravan, „de la mâna care provoacă incendiile până la concesiuni pentru a construi pe terenurile arse”.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Nava saudită „Encelia” a fost atacată în Marea Roşie. Membrii echipajului sunt în siguranţă

Nava saudită „Encelia” a fost atacată în Marea Roşie. Membrii echipajului sunt în siguranţă

Energie nucleară: Statele Unite au în vedere instalarea unor reactoare în largul mării

Energie nucleară: Statele Unite au în vedere instalarea unor reactoare în largul mării