Cum își curăță creierul celulele dăunătoare ce pot provoca Alzheimer. Oamenii de știință dezvăluie misterul

Celulele celebrale consumă o varietate de substanțe nutritive, ceea ce duce la generarea unei cantități considerabile de „mizerie”. Oamenii de știință au suspectat de mult timp că creierul dispune de un sistem special pentru eliminarea deșeurilor celulare, mai ales în timpul somnului, având observații în acest sens la șoareci. Totuși, până acum, dovezile directe care să ateste existența unui unui sistem similar la oameni au fost limitate.

Recent, cercetătorii au reușit în sfârșit  să identifice această rețea de canale microscopice pentru eliminarea deșeurilor în creierele umane, utilizând o tehnică specială de imagistică.

Ce spun oamenii de știință

„Eram sceptic”, a spus Dr. Juan Piantino de la Universitatea de Sănătate și Științe din Oregon. „Aveam nevoie de această piesă pentru a spune că acest lucru se întâmplă și la oameni.”

Studiul a fost publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences, și citat de Associated Press, potrivit antena3.ro.

Creierul este foarte de activ în timpul somnului, iar un motiv pentru aceasta ar putea fi curățarea profundă care ar avea loc în aceastp perioadă. Aceasta a stârnit interes, deoarece, pe lângă faptul că lipsa somnului afectează procesul de gândire, privarea cronică de somn este considerată un factor de risc pentru demență.

Cum se curăță creierul

Mai bine de un deceniu, cercetătorii de la Universitatea din Rochester au raportat pentru prima dată descoperirea unei rețele pe care au numit-o „sistemul glimfatic”. Lichidul cefalorahidian folosește canalele din jurul vaselor de sânge pentru a pătrunde adânc în țesut și a transporta deșeurile până când acestea sunt eliminate din creier. Când șoarecii au fost injectați cu un compus principal responsabil pentru Alzheimer, numit beta-amiloid, acesta a fost eliminat mai repede în timpul somnului.

La acest moment nu se știe exact cum funcționează această rețea, deși unele cercetări au arătat că pulsarea vaselor de sânge ajută la deplasarea lichidului de curățare acolo unde este nevoie.

Cum pot fi detectate canalele umplute cu lichid

Cu toate aceastea, a fost o provocare să se găsească acest sistem la oameni. RMN-urile obișnuite pot detecta unele dintre aceste canale umplute cu lichid, dar nu arată funcția lor, a spus Piantino.

Astfel, echipa sa din Oregon a injectat o substanță de contrast în sângele a cinci pacienți care urmau să fie supuși unei intervenții chirurgicale pe creier și care aveau nevoie de o formă mai avansată de RMN. Substanța a evidențiat scanările și, după 24 până la 48 de ore, cercetătorii au observat că aceasta nu s-a mișcat aleatoriu prin creier, ci prin acele canale, la fel ca în studiile anterioare la șoareci.

Este adevărat că este un studiu mic, dar potențial important, despre care Dr. Maiken Nedergaard de la Rochester a prezis că va spori interesul în legătura dintre curățarea deșeurilor din creier și sănătatea oamenilor.

Totuși, pentru a testa dacă un somn mai bun sau alte tratamente ar putea cu adevărat stimula curățarea deșeurilor și îmbunătăți sănătatea, „trebuie să fiu capabil să măsor funcția glimfatică la oameni”, a adăugat Dr. Jeff Iliff de la Universitatea din Washington, care a ajutat la pionieratul cercetării privind eliminarea deșeurilor. Întrebarea este dacă noul studiu ar putea indica metode de măsurare a acestui lucru.

Studiile pe animale

Somnul nu este singura întrebare. De exemplu, studiile pe animale arată că un vechi medicament pentru tensiunea arterială ar putea îmbunătăți funcția glimfatică, iar Iliff și colega sa, Dr. Elaine Peskind, urmează să studieze acest lucru la anumiți pacienți.

Medicii susțin că sunt necesare studii suplimentare mai mari pe oameni sănătoși, iar Piantino, al cărui laborator se concentrează pe sănătatea somnului, dorește să găsească un test mai simplu și mai neinvaziv.

„Nu putem studia toate aceste întrebări injectând oameni”, a spus el.

Detaliul ce poate distruge avantajul Rusiei: cum poate specula Occidentul o breșă pentru a înclina balanța în favoarea Ucrainei

Primul bilanț al victimelor atacului de la Binyamina, cea mai gravă lovitură dată Israelului de la incursiunea Hamas