Cum își racola posibilele victime criminalul din Cosmopolis. Avea un profil al fetelor pe care le viza

Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, el intra în vorbă cu fete şi le povestea despre studiourile lui de videochat.

Avea în minte şi un portret al viitoarelor angajate, iar victime sigure deveneau fetele care proveneau din medii defavorizate.

Numele lui Robert Lupu apare în numeroase anchete ale DIICOT şi ale poliţiei. Vecinii bărbatului îl descriu ca fiind un bărbat violent şi pus mereu pe scandal. Anchetatorii au făcut percehziții în locuința lui și au găsit probe importante, iar în perioada următoare vor începe percheziții informatice.

Robert Lupu, criminalul din Cosmopolis, era un personaj cunoscut în Onești, prin faptele sale condamnabile. Avocata Elena Pașcu Apăvăloaie, președinte PNL Onești, susține că agresorul avea multe victime la activ. La un moment dat, Pașcu a obținut un ordin de protecție împotriva lui Lupu, pentru o tânără abuzată de el.

Robert Lupu a sădit panică în rândul localității din județul Bacău. Liberala susține că și ei îi era teamă de individul care într-un final a ajuns să comită crima oribiblă din complexul rezidențial.

„Multora, și mă număr printre ei, ne era teamă de acest individ. De mai bine de 30 de ani, de când știu că produce spaimă prin acest oraș, nimeni nu a avut ac de cojocul lui. Umbla liber, era taximetrist, iar asta îl ajuta să racoleze fete tinere pe care, ulterior, le transforma în victime.

Prin 2021, am reprezentat în instanță o fetiță care a obținut un ordin de protecție împotriva acestuia. Păstrase tăcerea multă vreme de rușinea părinților, însă în momentul în care a înțeles cât de periculos este omul, și-a luat inima în dinți și a vorbit. Fetița era minoră, iar familia ei era terifiată de ceea ce îi făcuse individul, dar și de amenințările sale și de comportamentul obsesiv”, a transmis jurista.

Detalii aici:

Serialul „Dept. Q” de pe Netflix, o ecranizare după prima carte a seriei de Jussi Adler-Olsen apărută la editura RAO – VIDEO

Tânăr din Ialomița, cercetat penal pentru că a trecut cu mașina peste un câine