in ,

Cum te poți trezi cu hackeri în frigider (Reuters)

Cum te poți trezi cu hackeri în frigider (Reuters)

Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai mare a unor echipamente care, în trecut, erau în mare parte mecanice; de la frigidere și sisteme de încălzire până la camere de supraveghere și rețele de alarmă, o gamă tot mai largă de dispozitive poate fi acum monitorizată și controlată de la distanță, creând noi oportunități pentru infractorii cibernetici, notează marți agenția Reuters.

Chiar pot hackerii să îmi pătrundă în frigider?

Teoretic, da. Dacă un dispozitiv este conectat la internet – fie direct, fie printr-o aplicație, un serviciu cloud sau o rețea domestică – acesta poate fi, în principiu, compromis de hackeri.

În 2015, în cadrul unei conferințe de securitate cibernetică din Las Vegas, cercetătorii au demonstrat cum un frigider ‘inteligent’ Samsung a putut fi compromis, permițându-le să intercepteze o parte din traficul de internet care trecea prin dispozitiv.

În multe cazuri, atacatorii sunt interesați însă mai degrabă de furtul de date, de perturbarea serviciilor sau de utilizarea dispozitivelor conectate ca poartă de acces către o rețea mai amplă.

Ce dispozitive casnice pot deveni ținta hackerilor?

Cele mai frecvente ținte sunt dispozitivele conectate la internet și controlate de la distanță.

Printre acestea se numără camerele de supraveghere, interfoanele video, sistemele de alarmă, încuietorile inteligente, termostatele și sistemele de încălzire centrală. Electrocasnicele inteligente – precum frigiderele, cuptoarele și mașinile de spălat – pot fi, de asemenea, vulnerabile dacă sunt conectate la internet. Până și unele periuțe de dinți sunt acum conectate la internet.

Conform datelor din industria de securitate, routerele sunt responsabile pentru mai mult de trei sferturi din totalul atacurilor asupra dispozitivelor conectate. Numărul acestor dispozitive a crescut rapid pe măsură ce producătorii au introdus conectivitatea la internet în produse care, anterior, erau exclusiv mecanice.

Ce poate face mai exact un hacker?

Odată ce a pătruns într-un dispozitiv, un hacker poate, în general, să facă unul dintre următoarele două lucruri: să colecteze informații sau să preia controlul asupra dispozitivului.

O cameră video poate dezvălui imagini din interiorul locuinței, un dispozitiv dotat cu microfon poate capta sunete, iar un router compromis poate expune tot traficul de date care circulă prin rețea.

Hackerii care preiau controlul asupra unui dispozitiv îl pot porni sau opri, îi pot modifica setările sau pot bloca accesul utilizatorilor la conturile lor. Un termostat compromis ar putea afecta sistemul de încălzire, în timp ce un congelator sau un frigider compromis ar putea perturba controlul temperaturii.

În cazuri mai grave, atacatorii pot folosi dispozitive cu securitate precară pentru a obține acces la alte sisteme din aceeași rețea sau pentru a fura informații personale asociate conturilor online.

Ar putea hackerii să preia controlul și asupra mașinii mele sau asupra alimentării cu energie electrică ori apă?

Cercetătorii în domeniul securității cibernetice au demonstrat în repetate rânduri existența unor vulnerabilități la vehiculele conectate.

În 2015, cercetătorii au preluat de la distanță controlul asupra unui Jeep aflat în mers prin intermediul sistemului său de divertisment conectat la internet, ceea ce a dus la rechemarea în service a aproximativ 1,4 milioane de vehicule și la implementarea unor remedieri de software.

Aproape un deceniu mai târziu, cercetătorii au dezvăluit o vulnerabilitate care le permitea să localizeze, să descuie și să pornească anumite vehicule Kia folosind doar numărul de înmatriculare. Aceștia au declarat că au raportat vulnerabilitățile către Kia – companie care le-a remediat în decurs de câteva luni – și că nu au existat dovezi privind exploatarea acestora în atacuri reale.

Vehiculele și aeronavele moderne sunt, de asemenea, proiectate cu sisteme complexe de siguranță și de rezervă.

Infrastructurile critice, precum rețelele de energie electrică și de alimentare cu apă, dispun în general de multiple niveluri de securitate, monitorizare și reglementare care nu se regăsesc la dispozitivele destinate consumatorilor obișnuiți; acest lucru nu înseamnă că sunt imune la atacurile cibernetice, însă, de regulă, reprezintă ținte mult mai dificile decât un aparat electrocasnic conectat la rețeaua Wi-Fi de acasă.

Cum își pot proteja oamenii dispozitivele?

Experții în securitate cibernetică recomandă, în general, schimbarea parolelor implicite, activarea autentificării cu doi factori (acolo unde este disponibilă) și instalarea periodică a actualizărilor software.

De asemenea, consumatorii ar trebui să elimine sau să înlocuiască dispozitivele care nu mai primesc actualizări de securitate, să mențină majoritatea dispozitivelor într-o rețea locală și să conecteze produsele la internetul global doar atunci când există un motiv clar pentru a face acest lucru.

Cea mai simplă regulă este adesea și cea mai eficientă: cu cât aveți mai puține dispozitive conectate, cu atât există mai puține puncte de acces potențiale pentru atacatori.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cristian Pistol: 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir)

Cristian Pistol: 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir)

Fotbal: Ousmane Dembele și Nuno Mendes sunt în lotul lui PSG pentru meciul cu Manchester City

Fotbal: Ousmane Dembele și Nuno Mendes sunt în lotul lui PSG pentru meciul cu Manchester City