Echipa engleză Crystal Palace a învins sâmbătă, în deplasare, scor 3-0, formaţia Fulham, în sferturile de finală ale Cupei Angliei. Crystal Palace este prima echipă calificată în semifinalele competiţiei.
Eberechi Eze a fost omul providenţial al lui Crystal Palace în sfertul de cupă cu Fulham. Internaţionalul englez a deschis scorul în minutul 34 şi a oferit pasa decisivă patru minute mai târziu la golul lui Ismaila Sarr.
Vulturii au condus astfel la pauză cu 2-0, iar în minutul 70 antrenorul lor, Oliver Glasner, l-a trimis în joc pe Edward Nketiah, care a stabilit scorul final în minutul 75. Crystal Palace s-a impus cu 3-0 pe stadionul lui Fulham şi va juca în semifinalele Cupei Angliei.