Cupa Davis: Cezar Creţu l-a învins pe Nesterov. România conduce Bulgaria cu 1-0

Cezar Creţu l-a învins pe Pyotr Nesterov, vineri, în primul meci al întâlnirii România – Bulgaria, contând pentru play-off-ul Grupei Mondiale I a Cupei Davis, astfel că tricolorii conduc cu 1-0 la general.

Creţu, locul 315 ATP, s-a impus cu 6-7 (6), 6-3, 7-6 (3) în faţa bulgarului de pe locul 437 mondial, în trei ore şi 38 de minute.

“A fost un meci foarte solicitant, foarte dificil emoţional şi fizic. Mulţumesc publicului, mi-a dat foarte multă energie. Suntem focusaţi, la fel de motivaţi şi pentru meciurile următoare”, a declarat Creţu.

Programul meciurilor:

Tot vineri, în al doilea meci al întâlnirii, Filip Jianu, locul 234 ATP, îl va înfrunta pe Iliyan Radulov (533 ATP).

Programul de sâmbătă al întâlnirii de la Craiova:

Victor Cornea/Bogdan Pavel – Alexander Donski/Pyotr Nesterov

Filip Jianu – Pyotr Nesterov

Cezar Creţu – Iliyan Radulov

Câştigătoarea acestei întâlniri va avansa în Grupa Mondială I în septembrie 2025, iar echipa învinsă va evolua în Grupa Mondială II.

 

Tenis: Şase jucători, un argentinian şi cinci francezi, au fost sancţionaţi pentru corupţie, anunţă ITIA

Oficial IGPR: În primele module din acest an şcolar, faptele înregistrate în mediul şcolar şi în zona adiacentă acestuia au scăzut cu 10% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul şcolar 2023-2024. Faptele de bullying, mai puţine cu 40%