in

Cupa Mondială 2026: Brazilia – Japonia 2-1 cu golul victoriei în minutul 90+5 / Brazilienii sunt în optimi

Cupa Mondială 2026: Brazilia – Japonia 2-1 cu golul victoriei în minutul 90+5 / Brazilienii sunt în optimi

Echipa naţională a Braziliei s-a calificat în optimi după ce a învins luni seara, scor 2-1, echipa naţională a Japoniei, în şaisprezecimile Cupei Mondiale. Golul victoriei a venit în al cincilea minut al prelungirilor.

Brazilienii au ratat prima ocazie importantă la Houston, în minutul 14, când Matheus Cunha a şutat şi portarul Zion Suzuki a respins. Însă cei care au deschis scorul au fost niponii, prin Kaishu Sano, în minutul 29, şut superb, din afara careului, la care Allison nu a mai avut ce face. Brazilienii nu au putut pune în pericol poarta japonezilor până la pauză şi elevii lui Moriyasu au intrat cu avantaj la cabine.

Echipa lui Ancelotti a început mai bine partea secundă, iar goalkeeperul Suzuki a respins incredibil, de sub bară lovitura de cap a lui Bruno Guimaraes, în minutul 52, pentru ca două minute mai târziu Tomiyasu să respingă de pe linia porţii la capul expediat de Casemiro. Minutul 56 a adus şi egalarea. Gabriel Magalhaes a centrat şi Casemiro a înscris cu o lovitură de cap. Brazilienii au trecut pe lângă gol în minutul 58, la acţiunea personală a lui Vinicius Jr, însă şutul acestuia a fost respins în bară de Suzuki. Echipa auriverde a controlat meciul, dar nu a putut trece de apărarea niponă şi când se părea că partida va intra în prelungiri, Bruno Guimaraes a pasat perfect în careu şi Martinelli a înscris dintre trei adversari, calificând Brazilia în optimi cu un gol în minutul 90+5. S-a terminat Brazilia – Japonia 2-1 şi niponii părăsesc turneul final, ca de obicei, după primul meci al fazei eliminatorii.

BRAZILIA: Alisson – Danilo, Marquinhos, Gabriel Magalhaes, Douglas Santos – Bruno Guimaraes (Danilo Santos 90+7), Casemiro (Fabinho 90+2), Lucas Paqueta (Endrick 46) – Rayan, Matheus Cunha (Martinelli 66), Vinicius Jr. SELECŢIONER: Carlo Ancelotti

JAPONIA: Z. Suzuki – Tomiyasu, Taniguchi, Hiroki Ito – Doan (Sugawara 66), K. Sano, Kamada (A. Tanaka 78), Nakamura (J. Suzuki 66) – Junya Ito (Machina 78), Ueda, Maeda (Ogawa 90+8). SELECŢIONER: Hajime Moriyasu

Cartonaşe galbene: Casemiro 14, Danilo 48 / K. Sano 12, Kamada 45, J. Suzuki 84

Arbitru: Maurizio Mariani (Italia)

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Canicula a afectat transportul public din Timişoara/ Restricţii în circulaţia tramvaielor, până miercuri

Canicula a afectat transportul public din Timişoara/ Restricţii în circulaţia tramvaielor, până miercuri

Bacău: Un adolescent a murit după ce a mers la scăldat în râul Siret/ El a fost scos din apă inconştient, iar manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

Bacău: Un adolescent a murit după ce a mers la scăldat în râul Siret/ El a fost scos din apă inconştient, iar manevrele de resuscitare nu au dat rezultat