Echipa naţională a Macedoniei de Nord a învins luni, în deplasare, scor 1-0, echipa naţională a Kazahstanului, într-un meci din grupa J a calificărilor europene pentru Cupa Mondială 2026.
La Astana, gazdele au avut prima mare ocazie, prin Kenzhebek, care a trimis în bară, în minutul 16. Oaspeţii au reuşit să înscrie unicul gol al meciului în minutul 33, prin Aleksandar Trajkovski. Kazahii au mai lovit bara în două rânduri, prin Samurodov în minutul 58 şi Satpayev, în minutul 85, însă nu au reuşit să marcheze, deşi au dominat partida la toate capitolele. Kazahstan a pierdut astfel, nemeritat cu Macedonia de Nord, scor 0-1, având două înfrângeri până acum în grupa J.
Cum favoritele din grupele preliminare europene abia au intrat în focurile calificărilor, grupa J este dominată de Macedonia de Nord – lider, cu 8 puncte din patru meciuri, şi Ţara Galilor – care a adunat şapte puncte din trei partide. Kazahstan este a treia în grupă, cu 3 puncte (din trei meciuri disputate), în timp ce favorita principală, Belgia, are doar un punct din singurul meci jucat până acum. Pe ultimul loc se află Liechtenstein, fără punct din trei meciuri.