O prezenţă istorică. Pentru prima dată după 1998, Norvegia va participa la o Cupă Mondială şi are ambiţii serioase. Adevăraţi „outsideri” ai acestei ediţii din 2026 (după o fază preliminară remarcabilă), colegii lui Erling Haaland vor beneficia de un sprijin solid în aventura lor pe continentul nord-american, relatează Le Figaro.
Echipa scandinavă, care are baza la Greensboro (Carolina de Nord), a pus un accent deosebit pe alimentaţie.
Astfel, au fost aduse 300 de kilograme de peşte, 116 kilograme de brânză şi 6.000 de portocale pentru a asigura hrana sportivilor norvegieni pe toată durata competiţiei.
Trei chefi din ţară au plecat, de asemenea, spre Statele Unite.
Ţara nordică a recurs şi anterior la astfel de practici pentru a le asigura sportivilor săi cele mai bune condiţii, aşa cum s-a întâmplat la ultimele Jocuri Olimpice.



