Curierul în vârstă de 20 de ani acuzat de furtul a zeci de colete pe care trebuia să le livreze unor clienţi, ajutat de alt tânăr, a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, pentru delapidare în formă continuată. Celălalt tânăr, acuzat de complicitate la delapidare şi de proxenetism, în condiţiile în care, cu ajutorul a trei femei, a determinat o tânără de 18 ani să se prostitueze, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, două dintre femei au fost plasate în arest la domiciliu, iar cea de-a treia, sub control judiciar pentru 60 de zile. Potrivit anchetatorilor, firma de curierat a fost prejudiciată cu aproape 60.000 de lei.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti informează, joi, că în 15 iulie procurorul de caz din cadrul acestei unităţi de parchet a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un tânăr angajat al unei firme de curierat pentru delapidare în formă continuată şi ulterior a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de acesta, pe o durată de 60 de zile, până în 12 septembrie 2026.
De asemenea, la aceeaşi dată, procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii G.T.M., pentru complicitate la delapidare în formă continuată şi proxenetism în formă continuată, respectiv faţă de inculpatele A.M.F., L.E.G. şi N.M.M, pentru proxenetism în formă continuată, totodată sesizând judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti cu propunere de arestare preventivă faţă de cei patru inculpaţi.
„Propunerea a fost admisă în parte de către judecător, fiind dispuse luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul G.T.M. pe o durată de 30 de zile, luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatele A.M.F. şi L.E.G. pe o durată de 30 de zile, respectiv luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpata N.M.M. pe o durată de 60 de zile”, precizează sursa citată.
Potrivit anchetatorilor, în 20 octombrie 2025, un curier de la firmă de curierat, în vârstă de 20 de ani, a furat, ajutat de alt tânăr, 22 de colete, prejudiciind astfel societatea cu 59.253,51 lei.
„De asemenea, în aceeaşi dată, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a încercat să îşi însuşească un număr de alte 42 de colete, în scopul prejudicierii aceleiaşi societăţi comerciale cu suma totală de 179.187,29 lei, aspect ce nu a fost realizat ca urmare a intervenţiei echipei de securitate a societăţii de curierat, prin oprirea coletelor la depozit în vederea verificării, existând suspiciunea de fraudă”, arată sursa citată.
Anchetatorii menţionează că în 29 aprilie 2026, tânărul complice la delapidare a determinat-o pe o tânără de 18 ani să se prostitueze în mai multe locuri din Bucureşti, ajutat fiind de trei femei, în prezent cercetate pentru proxenetism în formă continuată. Acestea o controlau pe tânăra de 18 ani şi adunau banii obţinuţi de aceasta din prostituţie.



