Un polițist din Capitală a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, fiind acuzat de luare de mită și introducerea ilegală de obiecte interzise, cum ar fi alcool, telefoane mobile, cartele SIM și dispozitive GPS, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 5.
Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024, polițistul, în vârstă de 49 de ani, ar fi primit sume de bani în mod repetat – în total 2.000 de lei – de la mai multe persoane, pentru a introduce în mod ilicit alcool, telefoane mobile, cartele SIM, dispozitive GPS, modemuri de internet, medii de stocare a datelor și alte bunuri în centrul de arest.
De asemenea, agentul ar fi permis accesul neautorizat al unor deținuți în diverse zone din interiorul și chiar în afara clădirii, încălcând grav reglementările în vigoare.
Unul dintre deținuți a beneficiat inclusiv de acces la telefon mobil, cu sprijinul direct al polițistului.
În urma administrării probelor, inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt desfășurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de Direcția Anticorupție pentru Municipiul București și Județul Ilfov, cu sprijinul operativ al Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Analiza Informațiilor.