Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga, vizată de sancțiuni americane, figurează printre cei trei finaliști selectați de Parlamentul European pentru Premiul Saharov pentru libertatea de gândire, pe care îl va anunța joi singura instituție aleasă a Uniunii Europene, notează marți agenția France Presse.
Premiul Saharov pentru libertatea de gândire a fost numit în onoarea fizicianului și disidentului sovietic Andrei Saharov și reprezintă cea mai importantă distincție oferită de Uniunea Europeană în domeniul drepturilor omului. Începând cu 1988, Parlamentul European decernează anual premiul unor persoane, grupuri sau organizații, în semn de apreciere pentru eforturile lor de a apăra drepturile omului, libertatea de exprimare și valorile democratice. Premiul include suma aferentă de 50.000 de euro.
Laureatul din 2026 urmează să fie anunțat joi de Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, înaintea unei ceremonii de înmânare a distincției ce va avea loc în decembrie.
Luni seară, eurodeputații din Comisia pentru afaceri externe (AFET) au desemnat ”Curtea Penală Internațională și colaboratorii săi” printre finaliști, care îi mai includ pe avocatul și opozantul tanzanian Tundu Lissu și surorile Rahimi, două iranience care au primit pedepse grele în țara lor după ce au participat la manifestații antiguvernamentale.
”În perioadă de război și reprimare în creștere, cei care apără libertatea trebuie să știe cine le sunt aliați. Premiul Saharov permite acestor voci să fie mai bine ascultate”, a declarat președintele AFET, David McAllister, membru al grupului Partidului Popular European.
”A sprijini CPI înseamnă a sprijini dreptul internațional”, a declarat grupul social-democrat din Parlamentul European (S&D), care a propus acordarea premiului acestei instituții.
CPI, jurisdicție creată de ONU, judecă indivizi acuzați de crime de război, crime împotriva umanității și genocid.
În urmă cu zece zile, Statele Unite au anunțat sancțiuni contra CPI vizând paralizarea funcționării sale cotidiene, la câteva ore după ce Premiul Nobel pentru Pace fusese acordat uneia dintre fostele sale judecătoare, Navi Pillay.
Un alt finalist al ediției Premiului Saharov din acest an, opozantul tanzanian Tundu Lissu, liderul partidului Chadema, a fost arestat în aprilie 2025. El riscă pedeapsa cu moartea dacă va fi găsit vinovat de trădare, pentru că ar fi incitat populația la boicotarea alegerilor de anul trecut.
În fine, Taraneh și Romina Rahimi (21 de ani), au fost primit pedepse de condamnare la moarte, respectiv 36 de ani de închisoare, întrucât au participat la manifestațiile antiguvernamentale din orașul Ispahan în luna ianuarie.
De-a lungul timpului, Premiul Saharov a fost decernat mai multor jurnaliști și organizații care luptă pentru libertatea presei, inclusiv organizației neguvernamentale ‘Reporteri fără Frontiere’ în 2005, Asociației Jurnaliștilor din Belarus în 2004 și jurnalistei și scriitoarei algeriene Salima Ghezali în 1997. Mai mult decât atât, Parlamentul European își manifestă sprijinul ferm pentru jurnalismul de investigație și pentru importanța presei libere decernând anual Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism, în onoarea jurnalistei malteze asasinate în toamna anului 2017.


