Curtea Supremă americană, majoritar conservatoare, a respins marţi contestarea de către preşedintele american Donald Trump a unei probleme care se află în centrul identităţii americane – jus soli -, o înfrângere majoră a miliardarului republican, relatează AFP.
În această hotărâre – luată cu voturile a trei dintre cei şase judecători conservatori, inclusiv preşedintele Curţii, şi trei progresişti -, Curtea anulează un decret semnat la 20 ianuarie 2025 de către Donald Trump, la întoarcerea sa la Casa Albă – cel mai contestat din al doilea său mandat.
Acest decret – declarat neconstituţional de către toate jurisdicţiile inferioare sesizate – desfiinţa dreptul pământului în cazul copiilor imigranţilor fără acte, cu scopul de a opri ceea ce preşedintele republican consideră o incitare la imigraţie clandestină, a cărei reprimare este o prioritate absolută a sa.
Însă, în motivarea în numele Curţii, preşedintele John Roberts conchide că copiii născuţi în Statele Unite din părinţi “prezenţi în mod ilegal sau temporar” sunt “cetăţeni (americani) prin naştere, în virtutea celui de-al 14-lea Amendament” al Constituţiei.

Principiul jus soli – potrivit căruia orice copil născut în Statele Unite este în mod automat un cetăţean american – este consacrat de către acest amendament, adoptat în 1868, după Războiul de Secesiune, cu scopul de a garanta dreptul sclavilor eliberaţi şi descendenţilor acestora.
Acest principiu – aplicat de peste 150 de ani – a fost sanctuarizat în 1898 printr-o hotărâre a Curţii Supreme care recunoştea că un fiu al unor imigranţi chinezi, născut în California, era cetăţean american prin naştere.
În aprilie, Donald Trump a asistat în mod excepţional la dezbaterile de la Curtea Supremă, un semn al importanţei pe care o acordă acestui dosar.
Dreptul pământului fără restricţie constituie un ”factor de atracţe al imigraţiei ilegale” şi al unei ”industrii a turismului naşterilor”, prin care femei străine vin în Statele Unite, pentru ca copilul lor să fie american, pleda atunci consilierul juridic al Guvernului, John Sauer.
Dacă decretul lui Donald Trump este aplicat, ”mii de bebeluşi americani şi-ar pierde imediat cetăţenia, iar dacă validaţi teoria Guvernului cetăţenia a milioane de americani trecuţi, prezenţi şi viitori va fi pusă în discuţie”, îi replica Cecillia Wang, directoarea juridică a influentei organizaţii de apărarea drepturilor civice ACLU.
Acest decret interzicea Guvernului federal să emită paşapoarte, certificate de cetăţenie sau alte documente copiilor născuţi în Statele Unite a căror mamă se afla în ţară ilegal sau temporar şi al căror tată nu este cetăţean american sau rezident permanent, adică titular al famiosului ”green card”.
Potrivit unor proiecţi realizate în mai de către cercetători de la Universitatea Penn State, la aproximativ 255.000 de naşteri pean, o revocare a dreptului pământului a copiilor imigranţilor fără acte sau rezidenţilor temporari ar fi crescut numărul imigranţilor clandestini cu 2,7 milioane pînă în 2045 şi cu 5,4 milioane pînă în 2075.



