Curtea Supremă a SUA urmează să examineze o finanţare publică a şcolilor religioase

Curtea Supremă foarte conservatoare a Statelor Unite a acceptat să se pronunţe asupra constituţionalităţii finanţării publice a şcolilor religioase, o problemă legată de principiul separării bisericii de stat, un dosar care ar putea constitui un test al voinţei unei majorităţi conservatoare a Curţii de şase din nouă magistraţi de a lărgi locul religiei în spaţiul public, relatează AFP.

Autorităîile şcolare din statul Oklahoma (sud) au autorizat ca o ”charter school” – o şcoală gestionată privat cu contract de finanţare publică – să fie administrată de către Biserica Catolică.

Această instituţie oferă cursuri online.

Procurorul general al statului, un republican, a constestat această hotărâre, iar Curtea Supremă a statului Oklahoma i-a dat câştig de cauză, stabilind că încalcă atât Constituţia americană, cât şi pe cea a statului.

Primul Amendament al Constituţiei americane interzice stabilirea unei religii naţionale sau preeminenţa unei religii asupra alteia.

Însă reclamaţii, reprezentanţi de Alliance Defending Freedom (ADF), foarte conservatoare, consideră că excluderea şcolilor confesionale de la această finanţare publică încalcă altă clauză a Primului Amendament – care garantează libertatea de cult.

Curtea Supremă s-a arătat seceptică, în ultimii ani, la acest fel de argumente.

În 2022, ea a obligat statul Maine (nord-est) să includă şcolile confesionale într-un dispozitiv de subvenţii publice, stabilind că excluderea aecstora este ”discriminatorie faţă de religie”.

Majoritatea conservatoare din cadrul Curţii Suprmee americane a invalidat, în acelaşi an, concedierea de către autorităţile şcolare a unui antrenor de fotbal american din regiunea Seattle (nord-vest) care se ruga pe terenurile de forbal.

Curtea Supremă nu a stabilit încă o dată a dezbaterilor în cazul din Oklahoma, însă o hotărâre este aşteptată până la sfârşitul sesiunii actuale, la sfârşitul lui iunie.

Presa olandeză, după furtul artefactelor ce proveneau din vechea Dacie: Comori arheologice de neînlocuit – Coiful de la Coţofeneşti şi trei brăţări de aur /Istoricii, îngrijoraţi cu privire la probabilitatea recuperării pentru că aurul este adesea topit

Israelul dă ultimatum Agenţiei ONU pentru Refugiaţi Palestinieni UNRWA să părăsească Ierusalimul până la 30 ianuarie. Directorul UNRWA Philippe Lazzarini acuză o sabotare a armistiţiului din Fâşia Gaza