in ,

Cushman & Wakefield Echinox: Creştere anuală de 15% a finanţărilor pentru sectorul imobiliar comercial. Rată a creditelor neperformante de 6,2% şi finanţări individuale de până la 400 milioane euro

Cushman & Wakefield Echinox: Creştere anuală de 15% a finanţărilor pentru sectorul imobiliar comercial. Rată a creditelor neperformante de 6,2% şi finanţări individuale de până la 400 milioane euro

Sectorul imobiliar comercial din România, care concentrează mai mult de jumătate din creditele acordate companiilor nefinanciare, a înregistrat o creştere anuală de 15% a finanţărilor, în condiţiile unei rate a creditelor neperformante de 6,2%, un nivel care rămâne sub rata raportată de segmente considerate mai riscante din economie, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Din perspectiva riscului de credit, expunerile către piaţa imobiliară comercială înregistrează o rată a creditelor neperformante (NPL) de 6,2% în martie 2026, în creştere cu 1,1 puncte procentuale faţă de anul anterior. Acest nivel este, însă, inferior celui înregistrat în cazul creditelor acordate firmelor cu garanţii de stat, unde rata NPL ajunge la 11,3%, şi se situează sub cel al creditelor acordate microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici, cu rate de neperformanţă de 7,2%, respectiv 7,1%.
“Sectorul imobiliar comercial din România concentrează 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare şi a înregistrat o creştere anuală de 15% a finanţărilor, în timp ce rata creditelor neperformante, de 6,2%, rămâne sub cea a unor segmente considerate mai riscante din economie” se arată în analiza Cushman & Wakefield Echinox realizată pe baza datelor Băncii Naţionale a României (BNR).
Astfel, piaţa imobiliară comercială din România – birouri, spaţii de retail şi parcuri industriale şi de logistică – continuă să îşi consolideze poziţia în economia locală şi să atragă un nivel tot mai ridicat de finanţare bancară. Vlad Săftoiu, Head of Research, Cushman & Wakefield Echinox, remarcă faptul că piaţa din România este capabilă să atragă finanţări individuale de 200-400 milioane euro, aşa cum se întâmplă în pieţe imobiliare mult mai mature.
“Evoluţia finanţărilor acordate pieţei imobiliare comerciale confirmă transformarea acestui sector într-o componentă matură a economiei româneşti. Creşterea constantă a stocului de credite şi menţinerea interesului băncilor pentru finanţarea proiectelor imobiliare reflectă atât calitatea activelor existente, cât şi încrederea în potenţialul de dezvoltare al pieţei pe termen lung. Mai mult decât atât, nu asistăm doar la o creştere din punct de vedere statistic a expunerii bancare, ci observăm o piaţă capabilă să atragă finanţări individuale de 200-400 milioane euro, comparabile cu cele întâlnite în pieţe imobiliare mult mai mature”, a declarat Vlad Săftoiu, Head of Research, Cushman & Wakefield Echinox.
Potrivit datelor BNR, la finalul lunii martie 2026, expunerea instituţiilor de credit faţă de acest sector a ajuns la 116 miliarde lei, în plus cu 15%, faţă de anul precedent, ceea ce confirmă încrederea sistemului financiar în activele imobiliare comerciale şi în perspectivele pe termen lung ale pieţei locale. Aceasta este reflectată şi de seria de tranzacţii de finanţare şi refinanţare de anvergură încheiate în ultimul an.
De exemplu, una dintre cele mai importante operaţiuni de finanţare din piaţa imobiliară locală a fost creditul de dezvoltare de 400 milioane euro acordat grupurilor IULIUS şi Atterbury Europe pentru proiectul mixed-use RIVUS Cluj-Napoca. De asemenea, printre cele mai mari operaţiuni se mai numără refinanţarea de 372 milioane euro contractată de AFI Europe pentru portofoliul său de active comerciale, finanţarea de 305,6 milioane euro acordată grupului IULIUS pentru proiectul mixed-use Palas Iaşi, precum şi facilitatea sustenabilă de 190 milioane euro obţinută de NEPI Rockcastle de la un consorţiu de bănci locale.
Aceste tranzacţii confirmă disponibilitatea instituţiilor financiare de a susţine atât refinanţarea activelor performante, cât şi dezvoltarea unor proiecte imobiliare majore, în pofida contextului economic marcat de incertitudini, se precizează în analiză.
Autorii raportului atrag atenţia că din perspectiva riscului de credit, expunerile către piaţa imobiliară comercială raportează o rată a creditelor neperformante (NPL) de 6,2% în martie 2026, cu 1,1 puncte procentuale în plus, comparativ cu anul anterior. Totuşi, nivelul este inferior celui înregistrat în cazul creditelor acordate firmelor cu garanţii de stat, unde rata NPL este de 11,3%. De asemenea, rata creditelor neperformante în sector este sub nivelul creditelor acordate microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici, care au rate de neperformanţă de 7,2%, respectiv 7,1%.
Pe de altă parte, indicatorul este mai ridicat decât rata medie a creditelor neperformante aferente companiilor nefinanciare, de 5,6%, şi decât nivelul înregistrat în cazul corporaţiilor, de 4,7%. Se confirmă astfel faptul că finanţările acordate sectorului imobiliar comercial continuă să fie gestionabile din perspectiva riscului, în contextul în care piaţa reprezintă peste jumătate din portofoliul de credite corporative al sistemului bancar.
Cushman & Wakefield Echinox este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, fiind o companie deţinută şi operată independent. Compania oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară pentru investitori, dezvoltatori, proprietari şi chiriaşi.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Prahova: Aproape 30 de intervenții ale pompierilor în urma ploii torențiale; o bătrână blocată în casa inundată – salvată

Prahova: Aproape 30 de intervenții ale pompierilor în urma ploii torențiale; o bătrână blocată în casa inundată – salvată

Abrudean: Pe agenda sesiunii extraordinare a Senatului se vor afla şi două proiecte de lege vizând situaţia creată la Agenţia Naţională de Cadastru, care afectează aplicarea cotei reduse de TVA pentru locuinţe. Soluţia, prelungirea până la 31 august

Abrudean: Pe agenda sesiunii extraordinare a Senatului se vor afla şi două proiecte de lege vizând situaţia creată la Agenţia Naţională de Cadastru, care afectează aplicarea cotei reduse de TVA pentru locuinţe. Soluţia, prelungirea până la 31 august