Jucătoarea spaniolă Alexia Putellas, dublă câştigătoare a Balonului de Aur (2021 şi 2022), a indicat, joi, că este „teafără şi nevătămată la Caracas”, după cele două cutremure devastatoare din Venezuela, unde se află în cadrul unui program caritabil şi educaţional al fundaţiei sale.
„Salut tuturor. În urma cutremurelor care au avut loc ieri în Venezuela, vreau să vă anunţ că eu şi familia mea suntem teferi şi nevătămaţi în Caracas. Vă mulţumesc pentru mesajele voastre. Mult curaj în faţa acestei nenorociri tuturor venezuelenilor şi tuturor familiilor afectate”, a scris Putellas pe Instagram.
Atacantul internaţional în vârstă de 32 de ani se afla în Venezuela, participând la evenimente pentru Fundaţia sa Eleven. Putellas, care a părăsit recent FC Barcelona, clubul cu care a câştigat patru titluri de Ligă a Campionilor şi 10 titluri în La Liga, este în negocieri pentru sezonul următor cu două cluburi: London City Lionnesses şi Boston Legacy FC din liga americană, potrivit unei surse apropiate situaţiei.
Numărul provizoriu al morţilor în urma cutremurelor din Venezuela, cu magnitudinile de 7,2 şi 7,5 pe scara Richter, este de cel puţin 188.



