in ,

Cutremure în Venezuela / Statele Unite, China, America Latină, Uniunea Europeană își oferă ajutorul

Cutremure în Venezuela / Statele Unite, China, America Latină, Uniunea Europeană își oferă ajutorul

Majoritatea statelor din America Latină au promis că vor ajuta Venezuela după puternicele două seisme care au făcut cel puțin 32 de morți, iar Statele Unite au anunțat mobilizarea unor echipe de salvatori. Uniunea Europeană și-a oferit de asemenea sprijinul. Prezentăm în continuare principalele mesaje de susținere, potrivit AFP.

Statele Unite

”Cele două seisme majore care au lovit formidabilul popor venezuelean sunt ambele de o amploare considerabilă și au făcut un număr îngrozitor de morți”, a scris Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social, deși niciun bilanț al victimelor nu a fost anunțat imediat de autorități. ”Statele Unite sunt pregătite, dispuse și capabile de a veni în ajutor”, a spus Trump, care a continuat: ”vom fi alături de noii și minunații noștri prieteni”.

”Departamentul de Stat va mobiliza imediat echipe de salvatori, resurse medicale și asistență umanitară către Venezuela”, a scris pe platforma X secretarul de stat Marco Rubio, adăugând că ”America este alături de poporul venezuelean în aceste momente dificile”.

Mexic

Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a precizat pe X că ”a cerut să fie pregătit ajutorul necesar”. ”Pentru moment, ni s-a cerut ajutorul pentru personal specializat în salvare și asistență medicală. Mexicul este și va rămâne mereu solidar”, a adăugat ea.

Cuba

Ministrul cubanez al Afacerilor Externe, Bruno Rodriguez, a adresat ”sincere condoleanțe” și și-a exprimat ”solidaritatea cu guvernul și cu poporul-frate din Republica Bolivariană a Venezuelei, pentru pierderile de vieți omenești și pentru pagubele cauzate de seism”.

”Profesioniștii cubanezi din domeniul sanitar prezenți la fața locului sunt pe deplin mobilizați și furnizează îngrijiri medicale populației afectate”, a adăugat el.

Brazilia

Președintele Braziliei, țară care are graniță comună cu Venezuela, a exprimat ”marea sa îngrijorare și consternare”. Luiz Inacio Lula da Silva a dat asigurări în ceea ce privește ”hotărârea lui de a susține guvernul președintei interimare Delcy Rodriguez în procesul de reconstrucție a zonelor afectate din această țară înfrățită, a cărei populație a dat dovadă de o mare reziliență în fața adversităților”.

Ecuador, Republica Dominicană

Președintele ecuadorian Daniel Noboa a declarat că ”a ordonat trimiterea imediată a unui ajutor umanitar”. ”Ecuador va reacționa cu rapiditatea și cu angajamentul pe care îl cere acest moment căci, în ciuda diferențelor enorme, umanitatea trebuie să dirijeze mereu acțiunile unui conducător”, a adăugat președintele, un susținător al lui Trump.

Joi ”de la primele ore ale zilei”, echipe specializate în căutare și salvare, precum și servicii de urgență ale forțelor noastre armate vor pleca spre Venezuela pentru a susține eforturile depuse de autoritățile venezuelene”, a anunțat președintele Republicii Dominicane, Luis Abinader.

”Gândurile noastre sunt alături de familiile victimelor, de răniții și de poporul venezuelean în aceste momente atât de dificile”, a afirmat el.

China

”China este dispusă să ofere tot ajutorul posibil, în mod corespunzător și în funcție de nevoile părții venezuelene”, a spus un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Guo Jiakun. Beijingul nu a primit informații că ar exista victime din comunitatea chineză, a spus el cu prilejul unei conferințe de presă.

India

India și-a exprimat compasiunea pentru ”ravagiile cauzate de violentele seisme” din Venezuela, oferindu-și de asemenea sprijinul. ”Ne rugăm pentru recuperarea rapidă a răniților și suntem alături de toți cei afectați… India este gata să ofere tot ajutorul posibil”, a declarat premierul Narendra Modi într-un comunicat.

Franța

”Toată solidaritatea noastră cu poporul venezuelean după violentele seisme care au lovit țara. Gândurile noastre sunt alături de victime, de rudele lor și de toate echipele de salvatori mobilizate la fața locului”, a reacționat pe X Eléonore Caroit, ministru-delegat în Ministerul francez al Afacerilor Externe.

Spania, Italia

Spania și-a exprimat rapid ”susținerea cu poporul venezuelean după seismele devastatoare din această noapte” prin vocea premierului Pedro Sanchez, dând asigurări pentru ”disponibilitatea sa totală pentru a trimite orice ajutor de urgență necesar”.

În Italia, șefa guvernului, Giorgia Meloni, a spus că urmărește cu îngrijorare consecințele seismului, iar Ministerul Afacerilor Externe a precizat că Italia este ”pregătită să-și ofere ajutorul” și ”să ceară Uniunii Europene să activeze mecanismul de protecție civilă care coordonează și finanțează intervențiile de urgență în astfel de situații”.

Argentina

Argentina președintelui Javier Milei a anunțat de asemenea că urmărește îndeaproape situația și că este ”gata să ofere tot ajutorul umanitar necesar, în coordonare cu organismele internaționale competente”.

”În ciuda divergențele care ar putea exista între guvernele noastre, președintele Javier Milei este solidar cu poporul venezuelean”, a adăugat președinția într-un comunicat.

El Salvador

Președintele Nayib Bukele a precizat pe X că Salvador și-a oferit ajutorul guvernului venezuelean: ”300 de salvatori și de ambulanțieri, precum și 50 de tone de materiale, de medicamente și de produse de primă necesitate sunt gata pentru a pleca către Caracas”, a spus el.

Uruguay, Chile

Președintele uruguayan Yamandu Orsi a adresat de asemenea un mesaj de ”solidaritate cu autoritățile și cu poporul venezuelean” și și-a exprimat ”dorința de a ajuta cu tot ceea ce guvernul venezuelean consideră necesar”, pe platforma X.

De asemenea, Chile și-a exprimat ”solidaritatea cu guvernul și poporul venezuelean”, deplângând ”această tragedie” și spunând că este ”gata să ofere un ajutor umanitar, precum și salvatori, dacă este nevoie”.

Costa Rica

”Costa Rica îmbrățișează din toată inima poporul venezuelean în aceste ore dureroase după seismul produs în această țară. Solidaritatea noastră se îndreaptă către fiecare familie afectată și către cei care vor lucra azi pentru a salva vieți și a reda speranța. Nu sunteți singur”, a declarat președinția într-un comunicat.

Germania

Armata germană este gata să ofere un ajutor ”rapid” Venezuelei, afectată de un puternic dublu seism, prin trimiterea unui număr de până la șase aeronave încărcate de ajutoare și de salvatori, a anunțat joi Ministerul Apărării.

Bundeswehr – armata federală germană – ”poate pune la dispoziție cât mai curând posibil până la șase avioane de transport A400M imediat ce primește o solicitare de sprijin. Acest lucru ne va permite, spre exemplu, să transportăm personal și materiale” de la protecția civilă germană către Venezuela, a declarat ministrul Apărării, Boris Pistorius, într-un comunicat.

Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este pregătită să-și ofere ajutorul după puternicul seism care a lovit Venezuela, a anunțat joi comisarul european pentru gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib.

”Suntem gata să oferim ajutor”, a declarat ea pe X, adăugând că sistemul european Copernicus de monitorizare prin satelit a fost activat pentru a veni în sprijinul operațiunilor de salvare de la fața locului.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal – CM 2026: Lionel Messi și-a sărbătorit ziua de naștere în catonamentul Argentinei

Fotbal – CM 2026: Lionel Messi și-a sărbătorit ziua de naștere în catonamentul Argentinei

Conferința donatorilor de la Gdansk: O primă tranșă dintr-un împrumut de 90 miliarde de euro, deblocată pentru #Ucraina

Conferința donatorilor de la Gdansk: O primă tranșă dintr-un împrumut de 90 miliarde de euro, deblocată pentru #Ucraina