Filiala județeană Dâmbovița a PNL a anunțat, marți, că nu susține nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru.
‘Filiala PNL Dâmbovița a decis, prin vot, că nu susține nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, întrucât această propunere nu a fost decisă și validată în forurile de conducere ale Partidului Național Liberal, iar acesta a fost desemnat pentru funcția de prim-ministru fără a avea susținerea formațiunii politice pe care ar trebui să o reprezinte’, se arată într-un comunicat de presă transmis de PNL Dâmbovița.
Conform documentului, liberalii dâmbovițeni consideră ‘total greșită’ atitudinea președintelui Nicușor Dan, care a decis să facă această nominalizare fără o consultare reală cu partidele parlamentare.
‘O astfel de decizie, luată fără dialog instituțional și fără construirea unui consens politic, riscă să creeze tensiuni inutile și să afecteze stabilitatea politică. Conform Constituției României, președintele are rolul de mediator între puterile statului și între instituțiile statului, nu rolul de a se implica în jocuri politice sau de a genera conflicte între actorii politici’, se precizează în comunicatul PNL Dâmbovița.
De asemenea, în document se reiterează faptul că PNL i-a cerut lui Adrian Veștea să își depună mandatul de premier desemnat, solicitare căreia acesta nu i-a dat curs, dar și faptul că Biroul Politic Național al PNL a menținut decizia de a nu guverna cu PSD.
Citeşte şi:
* UDMR a decis să nu intre la guvernare
* Motreanu reiterează decizia PNL de a nu vota Guvernul Veștea și solicitarea de a-i cere să-și depună mandatul
* Adrian Veștea: Poziția mea nu se schimbă – nu îmi depun mandatul
* Ultimatumul dat de PNL lui Adrian Veștea a expirat
* Remus Pricopie: Adrian Veștea ar trebui să își depună mandatul
* Ludovic Orban: Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea
* Neamț/Laurențiu Leoreanu: PNL rămâne unit; domnul Veștea are obligația morală să-și depună mandatul


