Aproape patru sute de poliţişti şi jandarmi şi 60 de comisari ai Gărzii de Mediu au descins, marţi, în localitatea Bălteni din judeţul Dâmboviţa, pentru a verifica persoane şi agenţi economici care se ocupă de colectarea deşeurilor feroase şi neferoase. Au fosr confiscate peste 40 de tone de deşeuri, dintre care 5 tone de cupru. Cinci persoane au fost reţinute şi s-au dat amenzi de peste 560.000 de lei.
În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, 60 de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu, împreună cu 192 de poliţişti şi 200 de jandarmi au participat la punerea în executare a 20 de mandate de percheziţie domiciliară şi a 10 controale la agenţi economici specializaţi în colectarea deşeurilor feroase/neferoase din în localitatea Bălteni – Dâmboviţa.

”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat şi indisponibilizat aproximativ 40 de tone de deşeuri, dintre care aproximativ 5 tone ar fi reprezentat cupru rezultat în urma arderii ilegale a unor componente metalice. Totodată, în vederea continuării cercetărilor, au fost puse în executare 16 mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la sediul Poliţiei pentru audieri”, a transmis Poliţia Română.
Instituţia a precizat că, urmare a probatoriului administrat, 5 dintre acestea au fost reţinute, pentru 24 de ore.
”Din cercetări a reieşit că, începând cu luna februarie şi până în prezent, persoanele în cauză ar fi colectat deşeuri feroase şi neferoase provenite din dezmembrarea unor autovehicule, iar, pentru extragerea materialelor metalice, ar fi incendiat diverse componente, activitate cu impact asupra mediului”, a mai transmis Poliţia Română.

La rândul lor, reprezentanţii Gărzii de Mediu au precizat că s-au dat 22 de amenzi ăn valoare de peste 560.000 de lei.
”Fapte precum îngropările şi arderile ilegale de deşeuri rezultate din dezmembrări de autovehicule reprezintă infracţiuni pe care Garda Naţională de Mediu le-a identificat şi instrumentat sub forma unui dosar penal care au condus, într-un final, la aceste mandate de percheziţie. Urmare a celor 30 de acte de control întocmite în timpul acţiunii, comisarii GNM au aplicat 22 de sancţiuni, în valoare totală de de 560.000 lei (pentru încălcarea prevederilor OG 92/2021) şi au confiscat 40 de tone de metale feroase şi neferoase (dintre care cca. 5 tone cupru)”, a transmis Garda Naţională de Mediu.
Instituţia a verificat constant persoanele din aceeaşi localitate.

”Precizăm că, în urma dosarelor penale întocmite în trecut, 5 persoane au fost deja trimise în judecată. Astfel de acţiuni vor continua şi se vor extinde şi în alte judeţe, cu scopul de a combate infracţionalitatea de mediu în toate zonele ţării, atât la nivelul operatorilor economici, cât şi al persoanelor fizice”, au mai transmis reprezentanţii Gărzii de Mediu.