in ,

Dâmbovița: Șapte percheziții în cazul unor tăieri ilegale de arbori în care era implicat și un pădurar

Dâmbovița: Șapte percheziții în cazul unor tăieri ilegale de arbori în care era implicat și un pădurar

Polițiștii au efectuat șapte percheziții domiciliare în localitățile dâmbovițene Șotânga, Tătărani și Vulcana Pandele, într-un caz de tăiere ilegală de arbori în care era implicat și un pădurar, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița.

Acțiunea a avut loc în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, iar perchezițiile au fost făcute joi de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Secția 1 Poliție Rurală Târgoviște.

Totodată, au fost puse în executare șase mandate de aducere, persoanele identificate fiind conduse la sediul Poliției pentru audieri.

‘Din cercetări a reieșit că, în perioada februarie – mai 2026, doi bărbați, de 27 și 48 de ani, împreună cu alte două persoane, de 14 și 28 de ani, ar fi tăiat ilegal și ar fi sustras 375 de arbori din fondul forestier național, reprezentând un volum total de peste 11.600 m.c. de material lemnos. De asemenea, la datele de 23 și 25 aprilie a.c., un bărbat, de 52 de ani, în calitate de pădurar al unui ocol silvic, din județul Dâmbovița, ar fi introdus date false în aplicația SUMAL 2.0, cu scopul de a expedia fictiv materialul lemnos rămas într-un depozit, înainte de expirarea valabilității autorizației, întrucât acesta ar fi devenit fără proveniență legală’, a precizat IPJ Dâmbovița.

Conform sursei citate, pădurarul ar fi întocmit în fals avizele de însoțire a materialului lemnos, în format letric, consemnând în acestea date necorespunzătoare adevărului, având același scop de a expedia fictiv materialul lemnos.

La perchezițiile efectuate, au fost descoperite și ridicate patru moto-fierăstraie, șase telefoane mobile, precum și alte înscrisuri. În plus, au fost indisponibilizați șapte metri cubi material lemnos.

Astfel, în urma probatoriului administrat de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, bărbații de 27 și 48 de ani, precum și pădurarul de 52 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Ulterior, aceștia au fost prezentați magistraților, fiind dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, iar în cazul pădurarului s-a dispus și interdicția de a mai exercita profesia.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru tăierea fără drept de arbori fin fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, furtul de arbori, introducerea, modificarea sau ștergerea datelor informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii de consecințe juridice și falsul intelectual.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Mînzatu: Comisia Europeană caută cele mai bune modalități de a investi în recalificarea și perfecționarea lucrătorilor

Mînzatu: Comisia Europeană caută cele mai bune modalități de a investi în recalificarea și perfecționarea lucrătorilor

Guvern: Memorandum pentru creșterea salariilor și a personalului la 36 de operatori economici subordonați administrațiilor locale

Guvern: Memorandum pentru creșterea salariilor și a personalului la 36 de operatori economici subordonați administrațiilor locale