Universitatea Valahia din Târgoviște (UVT) introduce, începând cu noul an universitar, bursa specială de studiu ‘Primul Pas Academic’, destinată candidaților admiși în primul an de licență și masterat pe locuri cu taxă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis marți de instituția de învățământ superior, bursa va fi acordată primilor doi studenți înmatriculați la fiecare program de studii și va avea o valoare egală cu taxa de școlarizare aferentă primului an universitar.
‘Noua bursă se adresează candidaților admiși în primul an de licență și masterat, pe locuri cu taxă, fiind acordată primilor doi studenți înmatriculați la fiecare program de studii. Valoarea acesteia este egală cu taxa de școlarizare pentru primul an universitar. Sprijinul financiar se acordă o singură dată pe parcursul studiilor. În cazul celor înscriși la mai multe programe, bursa poate fi acordată pentru unul singur, la alegerea beneficiarului’, anunță UVT.
Măsura este finanțată integral din veniturile proprii ale instituției.
Conform Universității Valahia Târgoviște, introducerea bursei ‘Primul Pas Academic’ face parte din politica instituțională de sprijinire a studenților. În ultimii ani, instituția și-a extins programul de burse finanțate din surse proprii, prin măsuri menite să reducă impactul dificultăților financiare asupra accesului și continuării studiilor universitare.
Dosarele pentru acordarea bursei se depun la secretariatele facultăților, iar procedura de atribuire va fi finalizată la începutul anului universitar, cel târziu până la data de 15 decembrie.
Universitatea informează că înscrierile pentru sesiunea de admitere din luna iulie se desfășoară online pentru toate cele zece facultăți ale instituției.


