Marea Neagră va fi ‘o prioritate absolută’, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, după preluarea mandatului.
‘Prezența prim-ministrului Luca Niculescu astăzi la sediul Ministerului Afacerilor Externe, chiar la preluarea mandatului, este un semnal puternic de susținere pentru echipa MAE și o confirmare a faptului că acțiunea externă a României este o prioritate a Guvernului. Îi mulțumesc domnului prim-ministru pentru încredere și îi mulțumesc ministrei Oana Țoiu pentru colaborare’, a scris el pe Facebook.
Potrivit lui Neculăescu, România intră într-o etapă în care politica externă nu se mai poate baza pe o retorică generală, ci pe execuție, pe termene respectate și pe obiective măsurabile.
‘Avem un program de guvernare clar, agreat și asumat, și vom lucra îndeaproape la fiecare pas pentru rezultate imediate acolo unde miza este maximă pentru cetățenii noștri. Pilonul central al acțiunii noastre rămâne securitatea. Continuăm să întărim postura de descurajare și apărare pe Flancul Estic, să consolidăm Parteneriatul nostru Strategic cu Statele Unite și să ne îndeplinim angajamentele asumate în cadrul NATO, iar Marea Neagră va fi o prioritate absolută’, a precizat ministrul.
El și-a exprimat susținerea față de eforturile pentru dezvoltarea economică a țării.
‘Vreau ca diplomația economică să treacă de la concept teoretic la instrument activ prin care sprijinim companiile românești să intre pe noi piețe, dar și să atragem investiții strategice. De asemenea, pentru mine diaspora nu este o categorie statistică, ci parte vie a națiunii române. Am preluat acest mandat cu hotărârea de a îmbunătăți substanțial serviciile consulare, de a simplifica interacțiunea digitală cu statul și de a proteja drepturile fiecărui cetățean român aflat în afara granițelor’, a subliniat ministrul de Externe.
Neculăescu a făcut referire la experiența sa din interiorul Ministerului de Externe.
‘Avem obiective precise, avem o direcție clară și avem un corp diplomatic și consular care a demonstrat de fiecare dată că știe să ducă România la masa marilor decizii’, a susținut el.


