in ,

Danemarca lansează oficial noul serviciu militar obligatoriu de 11 luni

Danemarca lansează oficial noul serviciu militar obligatoriu de 11 luni

Danemarca și-a lansat oficial luni noul său serviciu militar obligatoriu cu o durată de 11 luni, în conformitate cu o reformă legală aprobată în 2024, informează EFE.

Circa 1.600 de recruți, toți voluntari și parte a celui de-al doilea contingent din acest an, au fost distribuiți între diferitele centre militare, a informat armata daneză într-un comunicat. Armata a subliniat necesitatea extinderii și consolidării serviciului ca urmare a noii realități ‘în care amenințările și securitatea noastră sunt mai dinamice și mai complexe ca oricând’.

‘Extinderea serviciului ne permite să folosim recruți în noi roluri în cadrul capacităților operaționale, iar acest lucru contribuie la crearea unei forțe de luptă mai mari și mai rapide’, a declarat Kenneth Strom, șeful programului de recrutare.

Recruții vor petrece primele cinci luni primind instruire de bază și apoi vor face parte din serviciul operațional în cadrul armatei.

În a doua parte a serviciului lor, recruții pot fi detașați pentru a îndeplini atribuții în Regatul Danemarcei, inclusiv pe teritoriul autonom al Groenlandei, în misiunea NATO din Letonia sau integrați în Marină.

În 2024, guvernul danez a propus extinderea serviciului militar de la 4 la 11 luni, începând cu 2027, și obligativitatea acestuia și pentru femei, așa cum era deja cazul în alte țări nordice, cum ar fi Norvegia și Suedia, invocând situația de securitate în schimbare din cauza războiului din Ucraina.

Data de implementare a noii reforme a fost ulterior devansată cu un an.

Obiectivul pe termen mediu este de a crește numărul anual de recruți de la 4.500 la 6.500.

Aproximativ o cincime dintre recruții care și-au început serviciul în acest an sunt femei, a informat armata daneză.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au scăzut la 63,23 miliarde de euro, la 31 iulie 2026

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au scăzut la 63,23 miliarde de euro, la 31 iulie 2026