Daniel David: E nevoie de o strategie pentru sănătatea familiei şi natalitate bazată pe educaţie şi cunoaştere ştiinţifică

Ministerul Educaţiei a informat, miercuri, că a luat act „cu îngrijorare” de comunicatele Organizaţiei Naţiunilor Unite ce menţionează şi România ca ţară aflată în situaţie de risc prin prisma îmbătrânirii populaţiei.

Potrivit unui comunicat al ministerului, transmis AGERPRES, acest fenomen se va accentua în anii următori, pe fondul scăderii segmentului de populaţie de vârstă fertilă şi ca urmare a scăderii natalităţii.

Prin politicile educaţionale, formale şi nonformale şi prin educaţia pe tot parcursul vieţii, şi de cercetare-dezvoltare-inovare, ministerul are rolul-cheie în a înţelege, preveni şi corecta această problemă socială a ţării. În acest sens, a solicitat o strategie naţională bazată pe educaţie şi cunoaştere ştiinţifică actorilor principali implicaţi deja în astfel de analize, în primul rând pornind de la proiectul naţional pluridisciplinar „Sănătatea familiei şi natalitate”, desfăşurat prin Academia de Ştiinţe Medicale, sub auspiciile Academiei Române, în colaborare cu o serie de universităţi reprezentative ale ţării, se explică în comunicat.

„De modul în care vom rezolva situaţia sănătăţii familiei şi a natalităţii (îmbătrânirii populaţiei) depind în viitor chiar existenţa naţiunii noastre şi bunăstarea acesteia. Primul şi cel mai important plan (planul A) este cel legat direct de îmbunătăţirea sănătăţii familiei şi creşterea natalităţii. Există deja idei bune, derivate din cercetarea ştiinţifică, astfel încât cred că suntem în faza în care putem propune o nouă Strategie naţională în acest sens, inclusiv cu implicarea autorităţilor relevante în domeniile de profil”, a declarat ministrul Daniel David.

Conform acestuia, ca demers secundar, pornind şi de la observaţiile „Raportului Draghi” trebuie şi un plan B, derulat în paralel cu cel principal sau ca plan de siguranţă, dacă planul A nu funcţionează cu efecte rapide, anume compensarea pentru o vreme a natalităţii scăzute cu dezvoltări inovativ-competitive care să asigure, totuşi, şi bunăstarea socială.

El a adăugat că va susţine astfel de demersuri ca ministru al Educaţiei şi Cercetării atât pe linia cercetării-dezvoltării-inovării, cât şi în privinţa educării populaţiei în acest sens.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Ilie Bolojan, primit la Palatul Elysee de președintele Emmanuel Macron

Victimele lui Andrew Tate explodează după presupusele intervenții ale SUA în România: E scandaloasă informația