Sentorul Daniel Zamfir (PSD) anunţă că luni, la Senat, social-democraţii încep ofensiva pentru apărarea companiilor profitabile ale statului de “taifunul Bolojan”, printr-un proiect de lege care va bloca înstrăinarea, până la 31 decembrie 2027, a acţiunilor statului la companiile profitabile.
”Mâine, la Senat, începem ofensiva pentru apărarea companiilor profitabile ale statului de “taifunul Bolojan”. Marele jaf, pregătit în secret, prevede vânzarea accelerată de acţiuni-metoda ABB – fără LISTARE LA BURSA, prin negociere directă!!! Legea va bloca înstrăinarea, până la 31 decembrie 2027, a acţiunilor statului la companiile profitabile”, a scris senatorul PSD pe Facebook.
Şi senatorul PSD de Neamţ, Adrian Păduraru, unul din iniţiatorii proiectului, arată că, într-un moment în care România are nevoie de stabilitate economică, de locuri de muncă sigure şi de venituri consistente la bugetul de stat, vânzarea grăbită a companiilor profitabile ale statului ar fi o greşeală majoră, pentru că aceste companii nu sunt simple active într-un tabel contabil ci ele reprezintă patrimoniu economic, capacitate administrativă, control asupra unor domenii importante şi resurse care trebuie folosite în interesul românilor.
”Mâine, la Senat, alături de colegii mei din PSD, începem ofensiva legislativă pentru apărarea companiilor profitabile ale statului român. Sunt unul dintre iniţiatorii demersului prin care vrem să blocăm înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile profitabile, până la data de 31 decembrie 2027. România nu îşi poate permite să îşi vândă grăbit companiile profitabile. Aceste companii nu sunt simple active trecute într-un tabel. Ele înseamnă locuri de muncă, stabilitate economică, venituri la buget şi control asupra unor domenii importante pentru statul român. Orice discuţie despre vânzarea unor pachete de acţiuni trebuie purtată transparent, în faţa românilor, nu prin formule care pot ocoli controlul public. Românii trebuie să ştie clar ce se vinde, de ce se vinde, cui se vinde, la ce preţ şi cu ce garanţii pentru interesul naţional”, spune senatorul PSD de Neamţ, Adrian Păduraru, pe Facebook.
El arată că ”nu poţi vorbi despre reformă în timp ce pregăteşti înstrăinarea unor companii care aduc bani statului.
”Reforma înseamnă administrare corectă, profesionalizare, eficienţă şi responsabilitate, nu vânzarea accelerată a unor companii profitabile. Companiile statului care produc profit trebuie protejate. Ele trebuie administrate mai bine, controlate mai riguros şi puse să lucreze în beneficiul românilor. Dar vânzarea lor grăbită nu este reformă. Este abandon. Împreună cu colegii mei din PSD, susţin acest proiect legislativ pentru că patrimoniul economic al României trebuie apărat. Statul român nu trebuie să îşi piardă controlul asupra companiilor profitabile doar pentru a acoperi greşeli de guvernare, deficite sau decizii economice luate fără viziune. Ca senator PSD de Neamţ, voi susţine la Senat acest demers şi voi vota pentru protejarea companiilor profitabile ale statului român. România nu trebuie vândută pe bucăţi. România trebuie administrată corect”, a menţionat el.
