Dar m-am găsit eu să mă plâng, când alții probabil sunt în plină angoasă a disonanței cognitive. Vorbeam, pe Facebook, săptămâna trecută, cu susținători ai Elenei Lasconi. Îmi permit să citez o concluzie a unui interlocutor: „Eu nu voi mai ieși deloc la vot dacă nu se poate democrație fără PSD. Deloc adică niciodată, pentru că efectiv nu are sens.”
Azi, doamna Lasconi spune, printre altele: „PSD este îndreptățit să dea prim-ministrul. (…) Marcel Ciolacu dacă își dorește. (…) Eu cred că sunt suficient de conștienți ca să o facă (să o susțină, n.m.) din proprie inițiativă, adică să spună PSD foarte clar că mă susține la alegerile de duminică. Dar nu este suficient. Îmi doresc foarte mult să pună în mișcare mașinăria de partid și când spun asta mă gândesc la primari.”
Asta după ce am aflat ieri de la un faimos jurnalist că PSD ar trebui să o susțină pe Elena Lasconi pentru a putea să fure în continuare din banii europeni.
Sunt sigur că nici oamenii din tabăra PSD nu se simt prea bine. Cel puțin baza partidului și simpatizanții trebuie să fie foarte „încântați” să stea la masă cu partidul care i-a jignit constant timp de 8 ani. Dar ei măcar au deja experiență în soluții de tăiat greața, după guvernarea cu PNL. Să nu spunem chiar soluții de șters plăcuța suedeză de pe obraz.
O fi acum o situație de genul „ori la bal, ori la spital”, sau cel puțin așa văd că se exprimă lumea bună pe internet. O rară ocazie în care s-ar aplica strategia „te faci frate cu dracul până treci puntea”. Cert e că această experiență va lăsa urmări serioase în viața partidelor. Nu vreau să mă gândesc acum la ce va însemna o guvernare de largă coaliție, în mod greșit numită de „uniune națională”, într-o perioadă de criză, și cum ar putea exploda popularitatea opoziției lăsate 100% în seama suveraniștilor (sau cum vreți să-i numiți).
Chiar dacă acel neașteptat bine politic propus de cele patru partide (PSD, PNL, USR, UDMR) ar reuși pe moment, iar doamna Lasconi s-ar vedea președinte, nu pot să nu-mi aduc aminte de celebrul îndemn al lui SOV: „Întăriță-vă statul!”. Dar, mai presus de atât, faceți cumva o minune și recâștigați încrederea poporului. Altminteri, micul balaur de care vă temeți acum va reveni ca un tăvălug peste 4-5 ani și va mătura cu adevărat totul în cale.
