in ,

Daraban (CCIR): Schimburile comerciale dintre România și Siria au un potențial important de creștere

Daraban (CCIR): Schimburile comerciale dintre România și Siria au un potențial important de creștere

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și reprezentanții Republicii Arabe Siriene au analizat relansarea relațiilor economice bilaterale, organizarea unui forum de afaceri România-Siria și dezvoltarea unor noi coridoare logistice între cele două state, în cadrul unei întâlniri desfășurate la solicitarea părții siriene.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, președintele CCIR a avut joi, 9 iulie, o întrevedere cu Anas Radwan Albadawi, însărcinat cu afaceri al Republicii Arabe Siriene în România, la care au participat și reprezentanții conducerii Consiliului de Afaceri Siria-România.

Discuțiile au avut loc la solicitarea părții siriene și au vizat reluarea și reorganizarea relațiilor economice dintre cele două state, notează sursa citată.

‘În cadrul întâlnirii au fost analizate potențialul de dezvoltare al schimburilor comerciale, oportunitățile de investiții în sectoare precum energia, agricultura, construcțiile, petrochimia și industria cimentului, organizarea unui forum de afaceri România-Siria, precum și dezvoltarea unor noi coridoare logistice între cele două țări (prin conectarea porturilor Constanța și Tartous)’, se menționează în comunicat.

Totodată, partea română a adresat o invitație oficială partenerilor sirieni de a participa la ediția din acest an a târgului Indagra.

‘Schimburile comerciale dintre România și Siria au un potențial important de creștere, iar comunitatea de afaceri siriană din România (circa 2.060 companii cu capital sirian) poate juca un rol esențial în dezvoltarea relațiilor economice bilaterale’, a declarat Mihai Daraban, citat în comunicat.

La rândul său, Anas Radwan Albadawi a subliniat că autoritățile siriene doresc relansarea relațiilor economice cu România și dezvoltarea unor proiecte comune în cadrul procesului de reconstrucție a economiei siriene.

În acest context, partea siriană a lansat invitația oficială ca o delegație a CCIR să efectueze o vizită în Siria pentru discuții la nivelul autorităților centrale și cu mediul de afaceri local, în scopul identificării unor proiecte concrete de cooperare economică.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

VIDEO Arafat confirmă că procurorii i-au pus sechestru pe avere în dosarul de contrabandă cu elicopterul SMURD

VIDEO Arafat confirmă că procurorii i-au pus sechestru pe avere în dosarul de contrabandă cu elicopterul SMURD

ANAF a respins varianta ca un nou club al primăriei să preia locul Politehnicii Iaşi în liga secundă de fotbal, actualul club fiind în insolvenţă / Cel mai probabil, gruparea din Copou va juca în liga a treia

ANAF a respins varianta ca un nou club al primăriei să preia locul Politehnicii Iaşi în liga secundă de fotbal, actualul club fiind în insolvenţă / Cel mai probabil, gruparea din Copou va juca în liga a treia